Povestea polițistului care au văzut fața tristă a unui bebeluş proaspăt avortat

-Avortul în săptămâna 23 de sarcină-

Un articol apărut în publicația „The New Republic” spune povestea lui Jennie Linn McCormack, cea care şi-a avortat singură bebeluşul pe cale medicamentoasă. Ea nu a vrut să plătească efectuarea avortului într-o clinică specializată întrucât sarcina era destul de avansată, iar costurile necesare ar fi fost mult mai mari decât în cazul pastilelor achiziționate online. Fătul era complet dezvoltat şi avea între 19 şi 23 de săptămâni.

Femeia a ascuns trupul într-o cutie, însă pe măsură ce acesta a început să se descompună a atras atenția celor din jur. Agentul de poliție Brian McClure, unul dintre cei care au găsit cadavrul copilaşului, relatează:

„Vedem cadavre aproape zilnic în diverse stadii de descompunere… Dar să recunoşti într-o pungă aruncată într-o grămadă de gunoi un bebeluş înghețat este cu totul altceva…”

Val Wadsworth, un alt polițist care a participat la acest caz şi tată a patru copii mărturiseşte:

„Nu i-aş dori nimănui să vadă aşa ceva vreodată… Am dezlegat punga în care se afla şi am dus trupul la morgă, urmând ca a doua zi să aibe loc autopsia… Când l-au întins pe masa de autopsie fătul părea trist… Totul devenise trist în jurul lui… A fost îngrozitor.”

Sursă: Jennie Linn McCormack “The Rise of DIO Abortions” The New Republic Dec 21, 2012

O femeie mărturiseşte imediat după un avort: „Ni se cere să tăcem din gură”

Cynthia Collins, care a avut prima întrerupere de sarcină la 19 ani mărturiseşte:

„Ni s-a inoculat ideea că avortul este un lucru foarte bun, iar când noi am realizat că nu este chiar aşa ne-au spus să tăcem din gură. Pe măsură însă ce vocile noastre se vor face auzite, adevărul va ieşi şi el la suprafață.”

Sursă: “Women cite experience to support abortion ban” The Washington Times – Tuesday, April 18, 2006

O femeie încă suferă la 20 de ani după un avort

O femeie vorbeşte despre trauma unui avort:

„Oamenii cred că avortul reprezintă pur şi simplu repararea rapidă a unei greşeli sau a unui accident. Unii merg mai departe de atât şi cred că avortul este un lucru banal despre care nu află nimeni… Dar avortul doare… Întotdeauna are consecințe foarte grave. Această procedură aparent uşoară nu ucide doar copilul nenăscut, ci afectează şi chiar distruge întreaga viață a celor direct implicați. Mie avortul mi-a distrus căsnicia, m-a îndepărtat de familie şi de rude şi mi-a lăsat în suflet doar vină, ruşine şi autoblamare. Şi toate astea de mai bine de 20 de ani…”

Sursă: Cheryl Chew Make Me Your Choice (Shippensburg, PA: Destiny Image Publishers, 2006) 26

Avortul îi trezeşte unei femei sentimente neaşteptate

Mary Kenny, autoarea cărții „Avortul, întreaga poveste”, descrie următoarea întâmplare:

„Am o prietenă care este extraordinar de dură…este genul acela de persoană pe care parcă nu o impresionează nimic. La un moment dat ea a rămas însărcinată- am omis faptul că este o fire extrem de ambițioasă şi are un loc de muncă foarte bun. Aşadar nici nu îşi punea problema să păstreze sarcina. S-a dus la clinica de avorturi din Brighton şi a făcut avort imediat ce a aflat.

Mi-a povestit că a luat trenul spre Brighton gândindu-se „Oh, ce zi veselă voi avea la Brighton, voi face plajă, îmi voi pune o pălărie ridicolă pe cap şi voi face şi un avort”… Odată ajunsă la destinație a coborât şi brusc a început să realizeze că ceea ce urma să facă nu era ceva chiar atât de amuzant. Este ridicol, îşi spuse ea, dar cine vrea bebeluşi? Ei sunt pentru alte femei prostuțe, nu pentru mine. După procedură ea a devenit complet dărâmată de situație. A luat un taxi înapoi spre gară şi apoi a plâns tot drumul înapoi spre Londra. Pur şi simplu această experiență a atins în ea ceva care nici ea nu ştia că există. De fapt, acest lucru i-a zdrobit inima. Nici nu a bănuit vreodată că se va simți astfel. Mie mi-a spus despre asta de curând. Altfel, nimeni nu ar fi ştiut niciodată.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 287 – 288

„Micuța fantom㔺i ambivalența post-avort

O femeie care făcuse o întrerupere de sarcină i-a povestit unui scriitor „pro-choice”:

„Nu există nicio îndoială, atunci când am rămas însărcinată acea viață era chiar acolo în uterul meu. Lăsat să se dezvolte, acel mănunchi de celule ar fi devenit un bebeluş. Procesul deja începuse, iar eu am ales să îi pun capăt… Pe măsură ce data avortului se apropia, atitudinea mea contradictorie creştea tot mai mult. Era practic o ambivalență care s-a transformat după procedură în vină şi durere. Aceste sentimente nu au încetat mult timp după aceea. <<Micuța fantomă>> m-a vânat timp de şase luni, apoi a dispărut. După aceea chiar pot spune că i-am simțit puțin lipsa. Dar văzându-mi copilul cum creşte şi cum îmi consumă din ce în ce mai mult timp şi energie realizez că un al doilea copil ar fi fost mai degrabă ceva negativ.”

La sfârşitul citatului ea pare să conştientizeze avortul şi pare mulțumită de decizia sa. Dar ea ştie şi faptul că odată cu această procedură a curmat o viață, iar acest lucru o va bântui cu siguranță şi în viitor. „Micuța fantomă” se poate reîntoarce oricând…

De asemenea, atunci când foloseşte expresia „mănunchi de celule” ea subestimează dezvoltarea copilului său- în momentul avortului, ținând cont de faptul că avorturile chirurgicale nu se făceau mai devreme de 7 săptămâni şi avorturile medicamentoase nu erau disponibile, fătul arăta cel mai probabil la fel ca în poza de mai sus…

Surse:

  1. Linda Bird Francke,The Ambivalence of Abortion (New York: Random House, 1978), quoted in Family Circle, January 27, 1978, p.57.
  2. clinicquotes.com

Angajat al unei clinici de avort pus într-o situație dificilă de avorturile în lună mare de sarcină

-Făt la 21 de săptămâni de dezvoltare intrauterină-

Un angajat al unei clinici de avort afirmă faptul că medicul cu care lucrează l-a învățat modul în care să se confrunte cu dificultatea avorturilor în lună mare de sarcină.

„Nimănui nu îi place să facă avorturi. Avorturile în lună mare de sarcină pot fi chiar extrem de stresante. M-am născut creştin şi este normal să mă deranjeze aceste proceduri. Dar în medicină înveți să faci tot ceea ce este necesar în cel mai bun mod pentru toată lumea, iar Dr. Paintin [medicul care face avorturile] este minunat şi ne-a explicat cum să facem lucrurile cele mai potrivite indiferent de situație.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 154

În cazul avortului nu există niciun fel de relație între medic şi pacient

Un fost susținător al avortului, Robert Siudmack, explică faptul că nu există niciun fel de relație între medic şi pacient în acest caz:

„Aş vrea să cred faptul că toți medicii au o preocupare reală pentru sănătatea şi confortul pacienților lor. Relația medic-pacient este una unică care începe încă din momentul primei vizite şi se dezvoltă ulterior în timp. Într-o clinică de avorturi nu există această relație între medic şi pacient. Medicul intră în încăpere, apoi face o scurtă introducere şi atât. În tot acest timp pacienta este deja pe masă pregatită pentru procedură. Nu am constatat niciun fel de oportunitate pentru ca orice fel de relație mai profundă să se poată dezvolta.”

Sursă: clinicquotes.com

O femeie face avort deoarece vrea să navigheze pe mare

Un studiu privind avortul povesteşte despre o femeie care a făcut o întrerupere de sarcină deoarece dorea să trăiască o viața liberă alături de prietenul ei şi să navigheze împreună cu acesta. Gail, 26 de ani, mărturiseşte:

„Mi-a fost foarte uşor să iau decizia aceasta deoarece pur şi simplu nu vroiam să fiu însărcinată. Nu îmi place să stau acasă să gătesc toată ziua şi să am grijă de un copil; acest lucru mă irită. Prietenul meu este student şi nu lucrează. Avem toate aceste planuri privind călătoriile şi diverse alte activități: navigația, construcția unei ambarcațiuni, etc. Poate în câțiva ani să îmi doresc un copil, dar în niciun caz acum. Aşadar, când am aflat că sunt însărcinată, decizia era deja luată demult.”

Autorul articolului spune:

„Gail a susținut în timpul interviului că fătul nu devine o ființă umană până nu începe să aibe o formă de om.”

Însă, la doar 7 săptămâni fătul seamănă foarte bine cu o ființă umană…

Sursă: Judith G. Smetana Concepts of Self and Morality: Women’s Reasoning about Abortion (New York: Praeger Special Studies, 1982) 74

O mamă a refuzat să îşi avorteze copilul cu Sindrom Down, iar apoi a avut parte de o mare supriză

O femeie şi-a împărtăşit povestea pe Facebook, pe data de 21.05.2017:

„Atunci când mama mea a rămas însărcinată, medicii i-au spus că bebeluşul ei are Sindromul Down, iar ea a fost pur şi simplu devastată de această veste. Chiar dacă ea şi tatăl meu încercau de ani de zile să aibe încă un copil, medicii i-au recomandat să facă o întrerupere de sarcină în caz că nu vroiau un copil cu dizabilități. La început ea a fost de acord cu avortul, însă ulterior s-a ataşat de pruncul pe care îl purta în pântece şi a refuzat această idee. 3 săptămâni mai târziu, mama a primit un telefon prin care i se comunica că rezultatele testului ei fuseseră amestecate cu ale altei paciente, aşadar fătul nu avea Sindromul Down.

Am fost fericită, tristă şi furioasă în acelaşi timp. Eram fericită pentru mama mea dar tristă pentru cealaltă familie şi furioasă pe cei de la clinică pentru o astfel de greşeală. Daca mama mea întrerupea sarcina şi ulterior primea această veste, întreaga ei viață s-ar fi ruinat…”

Deşi dreptul la viață al copiilor cu malformații nu poate fi constestat, există şi cazuri în care testele pot greşi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul descris anterior.

Sursă: http://clinicquotes.com/mother-refused-to-abort-for-down-syndrome-the-test-was-wrong/

Angajată a unei clinici de Planificare Familială: „Aş vrea ca fiica mea să facă avorturi fără să-mi spună”

Juanita Cuevas, care lucrează ca asistentă medicală la Clinica de planificare familială din sudul oraşului Sacremento, şi-ar dori ca fiica ei în vârstă de 14 ani să poată face un avort fără a-i cere ei permisiunea.

Articolul original povesteşte:

O fată din Sacremento a cărei mamă lucrează o la clinică de Planificare Familială nu a fost nevoită niciodată până acum să caute o clinică de avorturi. Dar spune că dacă ar rămâne însărcinată şi-ar dori un loc sigur unde să primească consiliere şi poate chiar o operație pentru îndepărtarea sarcinii, fără ca mama ei să ştie acest lucru.

Fiica, Priscilla Chavez, afirmă:

„Nu ştiu”, spunea ea. „Chiar dacă mama este angajată a unei clinici de Planificare Familială nu cred că aş apela la ea deoarece mi-ar fi teamă de posibila ei reacție negativă.”

Însă mama ei nu ar avea nicio problemă în acest sens şi îşi doreşte doar ca fiica ei să aibe un loc sigur unde să meargă în caz că rămâne însărcinată.

„Acesta este dreptul unei femei”, spunea ea. „Eu înțeleg că o fată de 14 ani nu este o femeie, însă dreptul tot al ei rămâne.”

Aceste interviu pare însă interpretabil. Oare mama chiar ar fi de acord în realitate ca fiica ei să ia o decizie atât de importantă de una singură?

Sursă: Jeffrey M. Barker “The parent trap” News Review 6/9/2005