Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării (2)

James Boop face şi el un rezumat extrem de important al începutului vieții și al stadiilor următoare în volumul 2 al cărții sale „Viața umană și etica îngrijirilor de sănătate”:

„Prima celulă a unei noi ființei umane apare în momentul concepției (fecundării), atunci când un spermatozoid viabil de la tată fuzionează cu un ovocit viabil de la mamă. Practic, în acest mod viața umană trece de la o generație la alta. În condițiile unui mediu optim și a unor componente genetice favorabile, această unică celulă dă naștere la trilioane de alte celule specializate și integrate care compun în final ființa umană în întregul ei ansamblu structural și funcțional.”
„Fiecare ființă vie din zilele noastre, și de fapt fiecare ființă vie care a existat vreodată pe pământ, și-a început existența în acest mod (ca celulă unică). Dacă această unică celulă sau orice stadiu al dezvoltării ei piere, individul moare, încetând astfel să existe ca organism viu. În biologia umană nu s-a descoperit până acum nicio excepție de la această regulă.”

Sursă: http://www.liveactionnews.org/science-confirms-that-human-life-begins-at-fertilization/

Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării (1)

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul concepției (fecundării).
În ultima ediție a tratatului „Dezvoltarea umană: Noțiuni clinice de embriologie” (The Developing Human: Clinically Oriented Embryology), profesorii Keith Moore, TVN Persaud și Mark Torchia au adus lămuriri importante în ceea ce privește dezvoltarea persoanei umane, fără a se depărta deloc de ceea ce înseamnă cu adevărat începutul unei vieți. Iată în continuare șase citate sugestive privind dezvoltarea fetală:

„Dezvoltarea umană este un proces continuu care începe din momentul fecundării unui ovocit provenit de la o femeie de către un spermatozoid provenit de la un bărbat.”
„Dezvoltarea umană începe în momentul fecundării, atunci când un ovocit fuzionează cu un spermatozoid, formând astfel o singură celulă, zigotul.”
„Toate structurile principale ale organismului uman se formează între săptămânile 4 și 8 de sarcină.”
„Mugurii membrelor superioare pot fi recunoscuți în zilele 26 sau 27 de sarcină sub forma unor mici umflături situate la nivelul pereților ventrolaterali ai organismului uman.”

„În săptămâna a 6-a, embrionii fac mișcări spontane, precum cele ale trunchiului sau ale membrelor în curs de dezvoltare.”

„La sfârșitul acestei săptămâni (săptămâna 8), embrionul prezintă toate caracteristicile umane distincte, deși în continuare capul reprezintă aproximativ jumătate din mărimea acestuia.”

Aceste citate subliniază încă odată faptul că fiecare ființă umană este unică și este o persoană vie încă din stadiile precoce ale dezvoltării sale.

Sursă: http://www.liveactionnews.org/science-confirms-that-human-life-begins-at-fertilization/

Cuvântul „mamă” nu are nici un adjectiv

Mă numesc Diana. În urmă cu 3 ani de zile, în 2013, am cunoscut un băiat pe nume Denis, cu care ulterior am început o relație. Între noi era o oarecare diferență de vârstă, pe atunci eu aveam 16 ani jumătate și el 28. De fapt era o mare diferență de vârstă, dar când ești îndrăgostită e greu să mai vezi lucrurile așa cum sunt.

Prima noastră întâlnire a fost la Biserică și astfel aveam impresia că mi l-a trimis Dumnezeu, mai ales că prima mea relație nu fusese tocmai „roz”. Se comporta foarte frumos cu mine, avea un stil vestimentar remarcabil și o experiență de viață care-l făcea să pară „copt la minte”. Credeam că de un astfel de bărbat am nevoie. Ne înțelegeam destul de bine, ieșeam des împreună, mergeam pe la mănăstiri, în diverse locuri, pe care nu avusesem ocazia să le văd înainte. Dar cel mai mult petreceam timpul acasă la mine.

În aparență era destul de „diplomat”, dar mai apoi am aflat despre preocupările lui și implicarea în afaceri nu tocmai legale. M-a durut să știu că imaginea pe care o afișa mereu era doar de fațadă și că, de fapt, alta-i este firea. Dar l-am iertat de cum a promis că n-o să se mai repete și că renunță doar pentru a nu-mi face mie rău și l-am acceptat cu toate că nu și-a ținut promisiunea. Anturajul în care era implicat avea o influență foarte urâtă asupra lui. La un moment dat, pe când era plecat în străinătate, prietenii lui răspândise zvonuri cum că eu urmează să mă mărit cu un alt băiat, ori că eu ies deja cu alții, fapt care a creat iarăși ceva tensiuni în relația noastră. Deși nu era nimic adevărat, dar îi sădiseră lui îndoieli.

Când a venit iarăși în țară, mi-a spus că oricum o să mă ia de nevastă, că plănuiește să mă ceară cât mai curând și că n-ar fi nimic rău dacă am „grăbi” lucrurile între noi, mai precis, mi-a cerut să întrețin relații intime cu el. Am acceptat. Nu s-au schimbat prea multe. Sau, cel puțin, așa aveam eu impresia. Însă vreo două luni am stat ca pe ace pentru că aveam ceva întârzieri. Discutasem cu el și îmi zicea să nu-mi fac griji, că o să fie totul în regulă, că e doar de moment. Însă un test de sarcină mi-a confirmat lucrul de care mă temeam. Urma să am un copil!

Prima reacție a lui, când i-am dat vestea a fost: „Mergem la doctor, faci un control și o să-l scoți!” Așa urma să facem. Părinții mei nu aveau să afle, scăpam repede. Sora mea era singura care știa situația și, la fel, sugerase să renunț la sarcină pentru „binele” nostru. M-am spovedit, dar nu am spus despre sarcină și nici despre intențiile noastre. Astfel că, după Paște, am făcut programare la o clinică pentru a avorta. Dar, cum nu am avut scuză să plec de acasă (mama nu prea îmi dădea voie peste tot, cu toate că îl cunoștea destul de bine), am ratat programarea. El încă mă presa cu telefoane și mesaje să fac cumva să ajung la clinică.

M-am dus într-un pelerinaj la Mormântul Părintelui Arsenie Boca. Tot drumul, până acolo eram frământată de gânduri negre și chiar îmi ziceam, în sinea mea: „Dă Doamne să scap de sarcină!”. Când am ajuns acolo, mi s-au risipit toate. Frica, îndoielile…
Când am venit acasă, aveam impresia că totul se schimbase. Eram luminată la față, mă simțeam ușurată, liberă, veselă… Până și el, care era atât de hotărât în privința avortului, a zis că o să facă cumva să-și asume responsabilitatea, așa că a venit la mine acasă, chiar înainte să plece în străinătate din nou și le-a spus părinților mei că ar fi bine să grăbim nunta că „nu se simte ea bine”. Părinții, inițial au fost șocați, dar apoi, s-au conformat. Se făceau pregătirile de nuntă, totuși…

După plecarea lui, am avut impresia că am fost abandonată. Mă simțeam groaznic, mai ales că el nu era lângă mine să mă susțină, nu mă încuraja nimeni cu o vorbă bună și chiar eram blamată de toată lumea pentru că eram însărcinată fără a fi căsătorită, sau cel puțin așa aveam impresia. Situația mea era foarte delicată, chiar mă bântuiau gânduri oribile și slăbiciuni pe care în mod normal nu le-aș fi experimentat… chiar suicidul…

Relația cu el, după ce a plecat iar, a devenit chinuitoare. Chiar nu mă sprijinea cu nimic; la un moment dat chiar ajunsese să mă amenințe că „nu mai prind Anul Nou”, pentru că nu era genul de situație la care el se aștepta. Deci, am anulat orice plan de viitor cu el.
Urma să am o fetiță… Scriu că „urma”, deși o vedeam – dar așa se zice. La primul ecograf, am plâns de emoție când am văzut cum mișca în burtica mea… Mi s-a strâns tot părul în vârful capului. M-am dus la părintele duhovnic și m-am spovedit curat de data asta. Mi-a zis că e o mare binecuvântare să poți da viață și că va fi motiv de bucurie în casă. M-am liniștit, căci nu mai era nici Denis care să mă preseze sau să mă influențeze negativ. Așteptam cu nerăbdare să nasc. Și, în noiembrie 2015, s-a întâmplat și asta.

După câteva ore care mi-au părut extrem de lungi, am adus-o pe lume pe Mihaela. Doctorul mi-a așezat-o pe burtă chiar după naștere și am avut impresia că mi s-a lipit de spate. Când am văzut-o cât de firavă e, m-au năpădit iar lacrimile. Cuvântul „mamă” nu are nici un adjectiv. Toate fricile mi s-au risipit. Părinții mă ajută să o cresc, suntem și așa o familie numeroasă. Adică Mihaela are 2 unchi și o mătușă, bunici, străbunici… și toată lumea o adoră. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că e sănătoasă. Se putea naște cu orice boală, drept pedeapsă că lucrurile s-au întâmplat fără o binecuvântare (în afara căsătoriei), sau ca și plată pentru simplul fapt că am vrut să o ucid. Dar, numai bucurii și liniște mi-a adus. E foarte cuminte și vioaie. Nici n-am cuvinte să descriu cât înseamnă pentru mine.

Tatăl ei, deși susținea sus și tare să fac avort, acum e foarte atașat de ea și mă ajută cu ce e nevoie pentru creșterea ei, ba chiar m-a rugat să-i mai acord o șansă, pentru a nu crește copilul fără tată. Dar, eu nu cred că trebuie să mă jertfesc așa. Nu se va schimba, asta e clar. Desigur, fetița va ști de existența lui, îl va respecta, poate și iubi, dar eu nu mă pot întoarce… Nu mi-a fost alături când am avut cea mai mare nevoie și nu cred că mi-ar fi alături mereu.

Și… într-adevăr, fetița e o binecuvântare. Uneori aș strânge-o-n brațe cât de tare pot, atât de mult o iubesc. Și mă bucur că mi-a fost dată șansa să o pot ține la piept. Nici nu vreau să mă gândesc în ce situație aș fi fost dacă făceam ceea ce plănuisem la început…
Diana P., Vaslui

Sursă: http://www.femeifericite.com/Cuvantul-mama-nu-are-nici-un-adjectiv-11.htm

O femeie din China despre infanticidul selectiv din țara sa

O locuitoare a unei provincii din China, vorbeşte despre uciderea fetițelor nou-născute din această zonă:

„Pe parcursul anilor în care am locuit în acest sat, am tot auzit despre fetițe ucise pentru a face loc unor băieței. Aproape toate aceste cazuri se refereau la nou-născuți care erau înecați sau sufocați la naştere, înainte de a avea şansa să respire pentru prima dată în viața lor. Aceste întâmplări nu erau valabile doar in provincia Jiangsu, ci şi în alte zone din China. De exemplu, situația din provincia Anhui, învecinată cu Jiangsu, a fost una dintre cele mai rele. Federația Femeilor din Anhui a raportat faptul că doar în această zonă destul de mică, 40 de fete au fost înecate în perioada anilor 1980-1981. Prietenii mei care s-au întors din anumite zone rurale mi-au spus că există unele sate mai îndepărtate în care nu mai există aproape nicio supraviețuitoare de gen feminin.”

Sursă: Stephen W Mosher „A Mother’s Ordeal: One Woman’s Fight against China’s One Child Policy” (Orlando, Florida: Harcourt Brace & Company, 1993)

Marleen, o fostă angajată a unei clinici de avort

Marleen a lucrat într-un spital în cadrul cărui se efectuau şi avorturi. Acum, după 30 de ani, ea îşi spune povestea:

„Soțul meu era medic rezident la Spitalul din Oakland şi astfel eu am putut primi <<slujba visurilor mele>>. Eram o mare susținătoare a avorturilor şi în sfârşit puteam să fiu parte în mod practic din această procedură.

Am fost angajată ca asistentă medicală în clinica unde se făceau avorturile în lună mare de sarcină. Aproximativ 30 de zile m-am familiarizat cu noul loc de muncă facând doar ture de zi. Aveam voie să asist medicul în timpul procedurii, să injectez medicamente fătului, etc. În timpul turelor de zi nu am văzut niciodată începutul efectiv al contracțiilor sau finalizarea procedurii. Nu m-am simțit confortabil datorită acestui lucru, dar m-am  gândit că totuşi sunt la început şi probabil am nevoie de mai multă experiență.

Într-o seară, o fată a avut mari probleme. Eu eram acolo cu doctorul. Deşi el scrisese în foaia de observație că fătul avea 15 săptămâni eu ştiam că de fapt avea 30 de săptămâni. Acest lucru se întâmpla destul de des, dar nimeni nu spunea nimic.

Atunci când ea a dat naştere copilaşului (din punctul meu de vedere arăta ca un făt la termen), acesta era în viață şi plângea. Medicul mi-a spus atunci <<Pune-l într-o cameră şi închide usa. Nu intra acolo până dimineața când se schimbă tura.>> Am luat imediat bebeluşul, l-am înfăşat şi l-am pus în cameră. Apoi am început imediat să sun la toate spitalele din jur (împotriva dorinței medicului) în speranța că voi găsi pe cineva care să îl preia. Însă nimeni nu vroia să facă acest lucru motivând că nu era viabil. Am petrecut multe ore încercând să îl ajut. Vroiam doar să plec din acel loc, dar ştiam că nu pot lăsa ceilalți pacienți fără niciun ajutor în plină noapte. Chiar şi în ziua de azi îmi răsună în minte plânsul acelui copilaş…

Mi-aş  dori ca alte persoane care promovează avortul, în special cel în lună mare de sarcină, să treacă prin ceea ce am trecut eu…  A doua zi după întâmplare mi-am dat demisia fără să stau pe gânduri şi m-am angajat în alt spital în clinica de pediatrie.”

Sursă: Sarah Terzo ““Nurse quits abortion industry after baby born alive is left to die” Live Action April 10, 2014

Mărturia unui fost angajat al laboratorului de anatomie patologică din cadrul unei clinici de avort

Jackie, un fost angajat al unei clinici de avort descrie perioada petrecută în laboratorul de anatomie patologică:

„Am fost selectat să lucrez în laboratorul de anatomie patologică. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă acest lucru, precizez faptul că acesta este locul din clinică în care practic se inventariază părți din corpul feților avortați. Apoi, se determină care dintre aceste părți sunt suficient de intacte pentru a fi recoltate şi apoi vândute. În al treilea rând, se face o listă de verificare, de exemplu: capul, brațele, trunchiul şi picioarele, şi se trimite medicului pentru ca el să ştie că avortul a fost complet.

Deci acolo am ajuns eu să lucrez… M-am antrenat în acel laborator trei sau aproape patru zile şi apoi am realizat că tot ceea ce credeam eu despre industria avorturilor era complet greşit. Aşadar, după aproximativ trei zile petrecute acolo am ajuns la limita maximă de suportabilitate a inimii, a sufletului şi a stomacului meu.”

Sursă: Sarah Terzo “Abortion facility worker quits after seeing the bodies of aborted children” Live Action News September 22, 2016

Mărturia despre avort a unei femei al cărei copil a fost conceput în urma unui viol

O femeie care a dat naştere unui copil conceput în urma unui viol declară:

„Mă deranjează să aud oamenii vorbind despre o femeie care păstrează <<copilul violatorului>>. Pentru mine, ea nu este <<copilul violatorului>> ci este copilul meu. El nu are niciun merit. Gândul despre avort al unor femei aflate în această situație este bazat pe sentimentul temporar că acel copil este <<copilul violatorului>>. De fapt, este doar copilul lor. În toate cercetările mele privind acest subiect, am observat faptul că majoritatea femeilor care rămân însărcinate în urma unui viol nu îşi doresc să facă avort. Afirmațiile conform cărora acele femei ar dori să facă avort vin din exterior, de la cei dragi lor cărora le este greu să se confunte cu această întâmplare. Dar, acea femeie nu va uita, iar avortul nu îi va rezolva în niciun caz problema. Şi cred că această înțelegere greşită trebuie lămurită. Aşadar, nu femeia violată doreşte avortul, ci de obicei doresc asta familia si prietenii ei.”

Sursă: Nancy Flanders “Raped and Homeless: She Chose Life for Her Baby Not Abortion” LifeNews APR 10, 2013

Medicii îşi sfătuiesc rezidenții să stranguleze feții născuții vii după o procedură de avort

 

Într-un raport privind numărul născuților vii după avort, realizat de către Centrul European pentru Drept şi Justiție, un medic precizează:

„Eram în camera de gardă în sala de naşteri, iar o femeie era în travaliu, ca parte a unui avort realizat din motive medicale în luna a 5-a de sarcină. Naşterea fiind iminentă, ginecologul şi rezidenții săi erau pregătiți. Medicul şef al gărzii, care tocmai vroia să se întoarcă în patul pus la dispoziție pentru el, s-a apropiat de un rezident şi i-a spus cu voce joasă, însă suficient de tare încât să aud şi eu: <<Dacă fătul respiră la naştere, apeşi tare aici pe trahee [cale respiratorie] până încetează complet să mai respire>>. Apoi,  întorcându-se către mine mi-a spus: <<Şi tu, nu ai auzit nimic.>>”

Sursă: Grégor Puppinck PhD (Dir.), Claire de La Hougue PhD, Andreea Popescu, Christophe Foltzenlogel. “Late Term Abortion & Neonatal Infanticide in Europe: Petition for the Rights of Newborns Surviving Their Abortion” – Centrul European pentru Drept şi Justiție

Exact așa ai arătat și tu la un moment dat

 

Aceasta este o ființă vie şi are nevoie de protecție. Nu o judeca greşit datorită felului în care arată, a dimensiunii sale sau a nivelului de dezvoltare. Exact aşa ai arătat şi tu la un moment dat.

(Poza este facută la 7 săptămâni după concepție, ceea ce înseamnă aproximativ 9 săptămâni de sarcină, exact perioada în care se practică majoritatea avorturilor).

Sursa: Facebook.com/Personhoodusa

Medicii urmăresc săriturile feților în uterul mamei

Un medic povesteşte că a văzut la ecografii copilaşi nenăscuți jucându-se:

„Dacă urmărim fătul la ecograf şi mama începe să râdă, îl putem vedea plutind şi sărind în uter cu capul în jos, bum-bum-bum, ca şi cum ar sări pe trambulină. De obicei, atunci când mama vede aceste imagini pe ecran începe să râdă mai tare, iar fătul începe să se mişte mult mai rapid. Ne întrebăm dacă acesta este oare motivul pentru care oamenilor le plac roaller coasterele atunci când cresc.”

Sursă: Janet L. Hopson “Fetal Psychology” Psychology Today, Sep/Oct98, Vol. 31 Issue 5, p44, 6p, 4c.