Mărturia unui fost angajat al laboratorului de anatomie patologică din cadrul unei clinici de avort

Jackie, un fost angajat al unei clinici de avort descrie perioada petrecută în laboratorul de anatomie patologică:

„Am fost selectat să lucrez în laboratorul de anatomie patologică. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă acest lucru, precizez faptul că acesta este locul din clinică în care practic se inventariază părți din corpul feților avortați. Apoi, se determină care dintre aceste părți sunt suficient de intacte pentru a fi recoltate şi apoi vândute. În al treilea rând, se face o listă de verificare, de exemplu: capul, brațele, trunchiul şi picioarele, şi se trimite medicului pentru ca el să ştie că avortul a fost complet.

Deci acolo am ajuns eu să lucrez… M-am antrenat în acel laborator trei sau aproape patru zile şi apoi am realizat că tot ceea ce credeam eu despre industria avorturilor era complet greşit. Aşadar, după aproximativ trei zile petrecute acolo am ajuns la limita maximă de suportabilitate a inimii, a sufletului şi a stomacului meu.”

Sursă: Sarah Terzo “Abortion facility worker quits after seeing the bodies of aborted children” Live Action News September 22, 2016

Mărturia despre avort a unei femei al cărei copil a fost conceput în urma unui viol

O femeie care a dat naştere unui copil conceput în urma unui viol declară:

„Mă deranjează să aud oamenii vorbind despre o femeie care păstrează <<copilul violatorului>>. Pentru mine, ea nu este <<copilul violatorului>> ci este copilul meu. El nu are niciun merit. Gândul despre avort al unor femei aflate în această situație este bazat pe sentimentul temporar că acel copil este <<copilul violatorului>>. De fapt, este doar copilul lor. În toate cercetările mele privind acest subiect, am observat faptul că majoritatea femeilor care rămân însărcinate în urma unui viol nu îşi doresc să facă avort. Afirmațiile conform cărora acele femei ar dori să facă avort vin din exterior, de la cei dragi lor cărora le este greu să se confunte cu această întâmplare. Dar, acea femeie nu va uita, iar avortul nu îi va rezolva în niciun caz problema. Şi cred că această înțelegere greşită trebuie lămurită. Aşadar, nu femeia violată doreşte avortul, ci de obicei doresc asta familia si prietenii ei.”

Sursă: Nancy Flanders “Raped and Homeless: She Chose Life for Her Baby Not Abortion” LifeNews APR 10, 2013

Medicii îşi sfătuiesc rezidenții să stranguleze feții născuții vii după o procedură de avort

 

Într-un raport privind numărul născuților vii după avort, realizat de către Centrul European pentru Drept şi Justiție, un medic precizează:

„Eram în camera de gardă în sala de naşteri, iar o femeie era în travaliu, ca parte a unui avort realizat din motive medicale în luna a 5-a de sarcină. Naşterea fiind iminentă, ginecologul şi rezidenții săi erau pregătiți. Medicul şef al gărzii, care tocmai vroia să se întoarcă în patul pus la dispoziție pentru el, s-a apropiat de un rezident şi i-a spus cu voce joasă, însă suficient de tare încât să aud şi eu: <<Dacă fătul respiră la naştere, apeşi tare aici pe trahee [cale respiratorie] până încetează complet să mai respire>>. Apoi,  întorcându-se către mine mi-a spus: <<Şi tu, nu ai auzit nimic.>>”

Sursă: Grégor Puppinck PhD (Dir.), Claire de La Hougue PhD, Andreea Popescu, Christophe Foltzenlogel. “Late Term Abortion & Neonatal Infanticide in Europe: Petition for the Rights of Newborns Surviving Their Abortion” – Centrul European pentru Drept şi Justiție

Exact așa ai arătat și tu la un moment dat

 

Aceasta este o ființă vie şi are nevoie de protecție. Nu o judeca greşit datorită felului în care arată, a dimensiunii sale sau a nivelului de dezvoltare. Exact aşa ai arătat şi tu la un moment dat.

(Poza este facută la 7 săptămâni după concepție, ceea ce înseamnă aproximativ 9 săptămâni de sarcină, exact perioada în care se practică majoritatea avorturilor).

Sursa: Facebook.com/Personhoodusa

Medicii urmăresc săriturile feților în uterul mamei

Un medic povesteşte că a văzut la ecografii copilaşi nenăscuți jucându-se:

„Dacă urmărim fătul la ecograf şi mama începe să râdă, îl putem vedea plutind şi sărind în uter cu capul în jos, bum-bum-bum, ca şi cum ar sări pe trambulină. De obicei, atunci când mama vede aceste imagini pe ecran începe să râdă mai tare, iar fătul începe să se mişte mult mai rapid. Ne întrebăm dacă acesta este oare motivul pentru care oamenilor le plac roaller coasterele atunci când cresc.”

Sursă: Janet L. Hopson “Fetal Psychology” Psychology Today, Sep/Oct98, Vol. 31 Issue 5, p44, 6p, 4c.

Directoarea unui lanț de clinici de avort este nemulțumită de faptul că medicii nu mai vor să efectueze această procedură

Ann Furedi, directoarea celui mai mare lanț de clinici de avort din Anglia vorbeşte despre cât de puțini medici mai acceptă să facă această procedură:

„Există o criză reală la orizont. Dacă nu reuşim să îi depistăm cauza şi să motivăm medicii să efectueze avorturi, riscăm ca în cinci ani să ne confruntăm cu o restricție severă a accesului femeilor la procedura de avort. Aceasta reprezintă cea mai mare problemă a noastră.”

Mulți dintre medicii acuzați au afirmat faptul că există metode contraceptive gratuite prin Sistemul Național de Sănătate şi astfel nu mai există nicio scuză pentru femei să rămână însărcinate întâmplător. Doamna Furedi afirmă: „Ei spun că <<De ce să ne folosim abilitățile dobândite pentru a curăța mizeria şi neglijența?>> Însă aceasta este o viziune naivă- sarcinile neplanificate apar din diverse motive nu doar acela al lipsei contracepției.”

Sursă: Jeremy Lauranc “ABORTION CRISIS AS DOCTORS REFUSE TO PERFORM SURGERY” The Independent, 16 April 2007

Fost doctor avorționist: „Avortul distruge femeile”

Dr. A. Panayi a efectuat de-a lungul carierei sale peste 10000 de avorturi. Acum, ea compară avortul cu infanticidul. Conform articolului:

„[Dr. Panayi] afirmă faptul că avortul distruge femeile, le macină spiritul şi sufletul  şi, la fel de important, le afectează sistemul reproducător, într-o asemenea măsură încât ea crede că ginecologii văd în prezent mult mai multe cazuri de infertilitate decât înainte.”

Sursă: The Post-Standard (Syracuse, NY) 8-29-9. Citat de Life Dynamics.

Creierul copilului nenăscut înregistrează durerea după 20 de săptămâni

Dr. Paul Ranalli, neurolog la Universitatea din Toronto, afirmă:

„Studiile de anatomie efectuate până în prezent demonstrează faptul că fibrele nervoase ascendente implicate în percepția dureroasă ajung la cortex în săptămâna 20 de viață intrauterină. Stabilirea conexiunilor finale (a sinapselor) cu neuronii din substanța cenuşie cerebrală durează de la câteva zile până la câteva săptămâni  şi astfel apare o percepție conştientă a durerii. Având în vedere o anumită marjă de eroare, putem afirma astfel ipoteza conform căreia creierul unui copil nenăscut va începe să perceapă impulsurile dureroase după doar 20 de săptămâni, cu o creştere semnificativă a numărului de receptori pentru durere şi a sinapselor stabilite între săptămânile 20-24 de sarcină.”

Sursă: “The emerging reality of fetal pain in late abortions” National Right to Life News September, 2000, p. 14

21 de lucruri despre avort pe care nu le cunoaștem

 

Dacă am ști toate cele de mai jos poate am vedea lucrurile altfel și nu am mai alege comoditatea posturii pro-avort în locul unei atitudini pro-viață:

„Că procentul avorturilor în situații de viol (0,3%), incest (0,03%), viața mamei (0,1%), sănătatea mamei (0,8%), sănătatea copilului (0,5%) este în total de 1,73%, iar procentul avorturilor la cerere este de 98,27% (statistica este din SUA). În acest uriaș procent de avorturi la cerere se cumulează lipsa de sprijin din afară.

Că 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta.

rata sinuciderilor în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare.

Că 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.

Că URSS sub Lenin și apoi Germania sub Hitler au legalizat pentru primele dăți în lume avortul.

Că în România persistă mitul că avortul este un semn de capitalism, deși avortul a fost legalizat de regimul comunist prin Decretul 463/1957.

Că prin Decretul 770/1 octombrie 1966 a fost restricționat avortul din motive de scădere a forței de muncă, nu pentru că regimul comunist ar fi fost pro-viață. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Că după restricționarea avortului în 1966, în perioada 1967–1989 s-au făcut 7.298.402 avorturi LEGALE, înregistrate în spitalele de stat.

Că în perioada comunistă un doctor ginecolog nu avea dreptul să refuze să facă avort, pe motiv de libertate de conștiință. Din acest motiv, au existat ginecologi care au plecat din țară.

Că în România numărul avorturilor chirurgicale înregistrate în spitalele de stat în perioada 1958 – iunie 2016 este 22.743.390 (nu se poate face statistica câte sunt la cerere), la o populație de 19.760.000 persoane, la 1 ianuarie 2016.

Că în topul statelor lumii în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, România este pe locul doi.

Că dintre primele 25 de state în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, 23 sunt foste comuniste.

Că în România nu se știe, de fapt, numărul real al avorturilor, deoarece clinicile private nu raportează numărul avorturilor către sistemul statistic. Nu știe nimeni nici câte avorturi medicamentoase se fac. Nu știe nimeni câte avorturi se fac de către milioanele de românii plecați la muncă în străinătate. Probabil numărul real al avorturilor românilor este dublu decât statistica oficială.

Că în România termenul de „criză de sarcină” este cam la fel de înțeles și ne preocupă cam tot atât cât înțelegem și ne preocupă criza politică actuală din Ghana.

Că în România nu există nici măcar câte degete sunt la mâini centre de sprijin serioase, la care să poată apela o femeie în criză de sarcină care dorește să fie ajutată să păstreze copilul. (În SUA sunt circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât cele circa 730 de spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase).

Că în România cel mai întâlnită cauză a avortului este faptul că tatăl copilului nu vrea să își asume copilul și o părăsește pe mamă/îi dă bani de avort/o amenință – aici nu am sursă academică, ci o spun din experiența discuțiilor cu sute de femei care au făcut avort sau care au fost în situația de a face și nu au făcut.

Că în niciun război declarat sau în genocidul comunist România nu a pierdut potențialul pe care l-a pierdut prin cel puțin 22.743.390 de copiii avortați.

Că în România, femeile prea tinere, prea bătrâne, prea intelectuale, prea corporatiste, prea sărace, prea abuzate, prea cu mulți copii, prea bolnave sunt considerate înapoiate dacă nu fac avort având în vedere situația lor.

Că în România, ideea de adopție ca alternativă la avort sună precum limba chineză – atât la nivel individual, cât și la nivel de stat, stat care interzice explicit posibilitatea încredințării spre adopție imediat după naștere, în cazul în care mama nu își poate crește copilul.

Că în România, soluțiile de tip baby box, legale în SUA, Elveția, Cehia, Ungaria, Italia, Austria, Letonia, Belgia, Olanda, Vatican, Canada, Africa etc. ca opțiune în locul pruncuciderii sau abandonului copiilor nenăscuți, sună tot ca limba chineză.

Apropo de limba chineză, nu o iau în râs, cultura chineză este una dintre marile culturii ale lumii – dar știți că în China există politica copilului unic și au loc avorturi forțate și sterilizări forțate în mod curent, iar cine vrea mai mult de 1 copil, 2 în unele condiții, trebuie să plătească amenzi exorbitante?

Ca o concluzie, în majoritatea ei, societății românești NU ÎI PASĂ de femeile în criză de sarcină și de protejarea vieții copiilor nenăscuți, iar cei cărora le pasă TAC DE FRICĂ. Dacă am ști că nu ne pasă, poate ne-am gândi dacă e cazul să ne pese. Dacă am ști că suntem fricoși, poate ne-am gândi că putem fi și curajoși.

Știți, e foarte bine documentată istoria legalizării avortului în SUA. O mână de oameni au avut curajul să mintă sistematic și enorm până când au răsturnat legislația care proteja viața copiilor în perioada intrauterină. Ei s-au împotrivit mentalității de atunci – dr. Bernard Nathanson spune clar că ei știau că populația se opune avortului în procent de 99%, dar mințeau că 50–60% dintre americani sunt pentru legiferarea avortului. Dacă ei au avut curaj să mintă pentru a face un rău, de ce noi nu avem curaj să spunem adevărul pentru a face un bine?

Măcar din motivul că pentru fiecare dintre noi cineva a ales viața – din numărul de avorturi cred că vă dați seama că toți suntem supraviețuitori ai avortului, cam jumătate dintre noi nereușind să vadă lumina zilei vii.”

Sursa: Blogul Alexandrei Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru viață| De ce nu se dă share ­la materiale pro-viață? De frică! Iată 21 de lucruri despre care nu aflăm

„Pot face față gândului despre avort doar când sunt beat”

 

Scrisoarea unui bărbat a cărui soție a trecut printr-un avort:

 

„Sunt un pic beat – este singurul mod în care pot face față gândului despre avort. Au trecut doisprezece ani, iar aici lupta este rezultatul nu unuia, ci a două avorturi. Chiar și acum soția mea admite doar unul dintre acestea. Ea s-a simțit obligată să treacă prin avorturi, din cauza familiei sale și a temerii de a nu-i răni. Eram tineri, romantici și „îndrăgostiți” … Pilula o îmbolnăvea, iar prezervativele nu erau romantice … nu eram căsătoriți la momentul respectiv. Astăzi suntem programați la un psihiatru pentru a încerca să ne limpezim mintea. Of, și regretele. Și, of, durerea. „

Anonim

Sursă: Mary Kenny, Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986)