21 de lucruri despre avort pe care nu le cunoaștem

 

Dacă am ști toate cele de mai jos poate am vedea lucrurile altfel și nu am mai alege comoditatea posturii pro-avort în locul unei atitudini pro-viață:

„Că procentul avorturilor în situații de viol (0,3%), incest (0,03%), viața mamei (0,1%), sănătatea mamei (0,8%), sănătatea copilului (0,5%) este în total de 1,73%, iar procentul avorturilor la cerere este de 98,27% (statistica este din SUA). În acest uriaș procent de avorturi la cerere se cumulează lipsa de sprijin din afară.

Că 64% dintre femeile care fac avort se simt presate să facă asta.

rata sinuciderilor în rândul femeilor care au făcut avort este de 6 ori mai mare.

Că 65–85% dintre femeile care fac avort ar fi născut copilul dacă aveau sprijinul UNUI SINGUR BĂRBAT.

Că URSS sub Lenin și apoi Germania sub Hitler au legalizat pentru primele dăți în lume avortul.

Că în România persistă mitul că avortul este un semn de capitalism, deși avortul a fost legalizat de regimul comunist prin Decretul 463/1957.

Că prin Decretul 770/1 octombrie 1966 a fost restricționat avortul din motive de scădere a forței de muncă, nu pentru că regimul comunist ar fi fost pro-viață. În 1965, anul anterior restricționării, au fost 1.115.000 copii avortați și 278.362 copii născuți vii; în acest an România a avut cea mai mare rată a avorturilor la 1.000 de femei înregistrată vreodată pe plan mondial: 252 avorturi/1.000 femei.

Că după restricționarea avortului în 1966, în perioada 1967–1989 s-au făcut 7.298.402 avorturi LEGALE, înregistrate în spitalele de stat.

Că în perioada comunistă un doctor ginecolog nu avea dreptul să refuze să facă avort, pe motiv de libertate de conștiință. Din acest motiv, au existat ginecologi care au plecat din țară.

Că în România numărul avorturilor chirurgicale înregistrate în spitalele de stat în perioada 1958 – iunie 2016 este 22.743.390 (nu se poate face statistica câte sunt la cerere), la o populație de 19.760.000 persoane, la 1 ianuarie 2016.

Că în topul statelor lumii în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, România este pe locul doi.

Că dintre primele 25 de state în ceea ce privește raportul număr de avorturi/populație actuală, 23 sunt foste comuniste.

Că în România nu se știe, de fapt, numărul real al avorturilor, deoarece clinicile private nu raportează numărul avorturilor către sistemul statistic. Nu știe nimeni nici câte avorturi medicamentoase se fac. Nu știe nimeni câte avorturi se fac de către milioanele de românii plecați la muncă în străinătate. Probabil numărul real al avorturilor românilor este dublu decât statistica oficială.

Că în România termenul de „criză de sarcină” este cam la fel de înțeles și ne preocupă cam tot atât cât înțelegem și ne preocupă criza politică actuală din Ghana.

Că în România nu există nici măcar câte degete sunt la mâini centre de sprijin serioase, la care să poată apela o femeie în criză de sarcină care dorește să fie ajutată să păstreze copilul. (În SUA sunt circa 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, de aproape patru ori mai multe decât cele circa 730 de spitale și clinici care fac avorturi chirurgicale și medicamentoase).

Că în România cel mai întâlnită cauză a avortului este faptul că tatăl copilului nu vrea să își asume copilul și o părăsește pe mamă/îi dă bani de avort/o amenință – aici nu am sursă academică, ci o spun din experiența discuțiilor cu sute de femei care au făcut avort sau care au fost în situația de a face și nu au făcut.

Că în niciun război declarat sau în genocidul comunist România nu a pierdut potențialul pe care l-a pierdut prin cel puțin 22.743.390 de copiii avortați.

Că în România, femeile prea tinere, prea bătrâne, prea intelectuale, prea corporatiste, prea sărace, prea abuzate, prea cu mulți copii, prea bolnave sunt considerate înapoiate dacă nu fac avort având în vedere situația lor.

Că în România, ideea de adopție ca alternativă la avort sună precum limba chineză – atât la nivel individual, cât și la nivel de stat, stat care interzice explicit posibilitatea încredințării spre adopție imediat după naștere, în cazul în care mama nu își poate crește copilul.

Că în România, soluțiile de tip baby box, legale în SUA, Elveția, Cehia, Ungaria, Italia, Austria, Letonia, Belgia, Olanda, Vatican, Canada, Africa etc. ca opțiune în locul pruncuciderii sau abandonului copiilor nenăscuți, sună tot ca limba chineză.

Apropo de limba chineză, nu o iau în râs, cultura chineză este una dintre marile culturii ale lumii – dar știți că în China există politica copilului unic și au loc avorturi forțate și sterilizări forțate în mod curent, iar cine vrea mai mult de 1 copil, 2 în unele condiții, trebuie să plătească amenzi exorbitante?

Ca o concluzie, în majoritatea ei, societății românești NU ÎI PASĂ de femeile în criză de sarcină și de protejarea vieții copiilor nenăscuți, iar cei cărora le pasă TAC DE FRICĂ. Dacă am ști că nu ne pasă, poate ne-am gândi dacă e cazul să ne pese. Dacă am ști că suntem fricoși, poate ne-am gândi că putem fi și curajoși.

Știți, e foarte bine documentată istoria legalizării avortului în SUA. O mână de oameni au avut curajul să mintă sistematic și enorm până când au răsturnat legislația care proteja viața copiilor în perioada intrauterină. Ei s-au împotrivit mentalității de atunci – dr. Bernard Nathanson spune clar că ei știau că populația se opune avortului în procent de 99%, dar mințeau că 50–60% dintre americani sunt pentru legiferarea avortului. Dacă ei au avut curaj să mintă pentru a face un rău, de ce noi nu avem curaj să spunem adevărul pentru a face un bine?

Măcar din motivul că pentru fiecare dintre noi cineva a ales viața – din numărul de avorturi cred că vă dați seama că toți suntem supraviețuitori ai avortului, cam jumătate dintre noi nereușind să vadă lumina zilei vii.”

Sursa: Blogul Alexandrei Nadane, Președinta Asociației Studenți pentru viață| De ce nu se dă share ­la materiale pro-viață? De frică! Iată 21 de lucruri despre care nu aflăm

„Pot face față gândului despre avort doar când sunt beat”

 

Scrisoarea unui bărbat a cărui soție a trecut printr-un avort:

 

„Sunt un pic beat – este singurul mod în care pot face față gândului despre avort. Au trecut doisprezece ani, iar aici lupta este rezultatul nu unuia, ci a două avorturi. Chiar și acum soția mea admite doar unul dintre acestea. Ea s-a simțit obligată să treacă prin avorturi, din cauza familiei sale și a temerii de a nu-i răni. Eram tineri, romantici și „îndrăgostiți” … Pilula o îmbolnăvea, iar prezervativele nu erau romantice … nu eram căsătoriți la momentul respectiv. Astăzi suntem programați la un psihiatru pentru a încerca să ne limpezim mintea. Of, și regretele. Și, of, durerea. „

Anonim

Sursă: Mary Kenny, Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986)

„Am fost forţată să fac avort în primul an de facultate de către mama şi prietenul meu”

Allison

Am făcut un avort în 2001, tocmai atunci când terminam primul an de facultate. Am fost forțată să iau această decizie de către mama şi prietenul meu.

Prima dată am mers la o agenție de adopții. După ce a auzit ceea ce a spus doamna de acolo, el s-a ridicat şi țipând a spus: „Fie că vei decide să naşti acest copil sau să îl avortezi, eu nu voi semna nicio hârtie.”

Nici mama mea nu a avut o reacție mai bună  atunci când a aflat. M-a amenințat că mă dă afară din casă dacă păstrez sarcina (să locuiesc pe stradă cu el fie permanent, fie până îl dau spre adopție). Prietenul meu tocmai ieşise din închisoare după executarea unei pedepse de 2 ani şi locuia cu părinții lui. Chiar nu aveam unde să mă duc…

În acel moment am simțit că nu am altă soluție.  Atunci când am mers la clinica de avort, nimeni de acolo nu mi-a oferit niciun fel de consiliere. Singurul lucru care mi s-a spus a fost faptul că voi fi sedată cu Ketamină, ceea ce m-a speriat foarte tare deoarece habar nu aveam şi nici nu mă interesa ce este acea substanță care începe cu litera K! Înainte de avort mi s-a făcut o ecografie, iar eu am întrebat-o pe doctoriță dacă pot auzi bătăile inimii bebeluşului. Ea mi-a răspuns „nu, bătăile inimii se aud mai târziu”, dar atunci când am rămas însărcinată a doua oară am citit o carte în care se preciza faptul că bătăile inimii se aud destul de devreme în evoluția sarcinii! Iar atunci când am purtat  în pântece gemeni, am făcut o ecografie la începutul sarcinii şi am putut auzi bătăile inimilor lor… simt că am fost mințită… (aveam puțin peste 8 săptămâni de sarcină atunci când am făcut avortul).

Atunci când asistenta a venit să mă anestezieze am început să plâng în hohote.  Ea m-a întrebat dacă sunt sigură de decizia mea şi i-am răspuns că nu, aşa că m-a mai lăsat câteva minute ca să iau o hotărâre. Nici în acest moment nu am primit niciun fel de consiliere sau ajutor…

Aşadar, eu consider că pentru mine consilierea este un lucru bun. După ce am născut gemenii m-am ales cu o hernie care a necesitat intervenție chirurgicală. Intervenția laparoscopică nu a fost posibilă deoarece hernia era destul de mare, aşa că medicul a fost nevoit să îmi facă o incizie de la coaste până mai jos de burtă (sau puteam plăti puțin mai mult şi mă alegeam şi cu o abdominoplastie printr-o incizie de la un şold la celălalt). Am fost nevoită să mă internez cu două zile înainte de operație, lucru care m-a supărat şi m-a speriat deoarece aveam trei copilaşi care mă aşteptau acasă, unul în vârstă de 2 ani şi gemenii de 3 luni. Medicul a venit, mi-a explicat procedura şi m-a sfătuit să reprogramez intervenția chirurgicală atunci când mă voi simți pregătită din toate punctele de vedere. I-am urmat sfatul, fiind conştientă că operația era necesară şi trebuia făcută la un moment dat, iar simplul fapt că el m-a înțeles, m-a consiliat şi m-a susținut a contat foarte mult.

Eu cred că noi toți avem libertate de decizie, iar dacă o femeie vrea neapărat să facă un avort, va găsi o soluție, indiferent dacă aceasta este legală sau nu.  Şi în timp ce ştiu că unele femei ar putea să ia această decizie singure, ştiu şi faptul ca unele din ele sunt puternic influențate.

Carie Lea – Îmi place ideea transcrierii unor sentimente! Pentru că uneori, aceasta va ajuta o persoană nesigură să realizeze ceea ce simte cu adevărat.

Lily- Eram doar curioasă dacă atunci când ai întors spatele acestor femei, le-ai oferit măcar o informație privind adopția, sau adăposturile unde pot merge, sau programele guvernamentale care le sunt oferite?

Întreb deoarece aş fi vrut ca cineva să facă acest lucru cu mine. Alegerea mea ar fi fost să dau copilul spre adopție. Mi-aş fi dorit ca cineva (chiar şi doamna de la agenția de adopții) să îmi fi oferit informații despre alte opțiuni posibile, în loc să stea acolo fără să spună nimic.

Regret avortul pe care l-am făcut şi am suferit mulți ani după acesta. Am fost una dintre acele femei căreia „şansa” i-a fost luată încă din momentul în care am fost presată/forțată de către mama şi prietenul meu să iau această decizie. Aşadar, pentru femei ca mine, VĂ ROG oferiți consiliere.

Chiar dacă doar 100 de femei intră pe uşa ta şi îşi aruncă ochii, de dragul unei femei ca mine trimite-le mai departe ! Dar trimite-le cu informații despre programe şi opțiuni posibile! Mulțumesc.

Sursa: http://abortioneers.blogspot.ro/2010/12/what-i-hear-you-saying-is.html

Angajat al unei clinici de avort: „Femeile nu trebuie să cunoască toate detaliile procedurii”

Declarația unui angajat al unei clinici de avort, care contestă consilierea prevazută prin lege a femeilor aflate în această situație, întrucât îi solicită să ofere mult prea multe detalii privind efectele avortului asupra dezvoltării fătului:

Nu ştiu sigur dacă consilierea femeilor care vor să facă un avort ar trebui să fie o prevedere legală. Cu siguranță aceasta  ar trebui să fie o opțiune, poate chiar încurajată, dar nu cred că toți pacienții mei ar avea nevoie sau ar putea beneficia de ea. Dincolo de consimțământ ca document, oricine ar trebui să fie informat, cel puțin verbal, despre riscurile procedurii şi îngrijirea necesară după efectuarea ei, aşa cum se întamplă cu orice act medical. Dar eu nu cred că femeile ar trebui să audă toate detaliile procedurii în sine, cu excepția cazului în care îşi doresc asta neapărat; nicio altă operație sau act medical nu impune un astfel de nivel de cunoştiințe din partea pacientului. Am întâlnit femei care şi-au dorit să ştie totul despre această procedură, dar mie nu mi-a plăcut niciodată să le dau toate aceste amănunte. Dacă ele sunt sigure că vor sa facă un avort, detaliile în sine nu mai contează.”

What I hear you saying is… The Abortioneers  December 30, 2010

„Avortul a ucis dragostea noastră…”

Un bărbat vorbeşte despre avortul pe care l-a avut soţia sa:

„În martie 1979, soţia mea a rămas însărcinată. Nu a fost o sarcină planificată. Soţia mea nu a vrut copilul din cauza vârstei pe care o avea (33 de ani) şi din cauza faptului că avea deja trei copii cu vârste între 8 şi 15 ani din căsătoria anterioară. De asemenea, era la începutul carierei în contabilitate.

I-am subliniat… o iubeam şi aveam să particip la creşterea copilului.

În iunie 1979 ea a avortat copilul fără ştirea şi consimţământul meu. A fost foarte deprimată în timpul sarcinii şi în ziua avortului era în vervă, în timp ce eu am fost trist şi furios. Am strigat mult în acea zi…

Acest moment a afectat sentimentele mele pentru ea mai mult decât am putut controla… Căsătoria s-a încheiat pe 8 decembrie 1979 cu un divorţ. Mi-am iubit profund soţia, dar nu am putut să-mi scot din minte că avortul a ucis dragostea noastră.”

Sursă: Arthur B. Shostak, Gary McLouth, Lynn Seng, Men and Abortion: Lessons, Losses, and Love, New York: Praeger, 1984,p.217.

Mărturia unei femei care a făcut avort: „Am stat 21 de ani în starea de negare”

Karen Bodle din Pennsylvania, care a avut un avort:

Când o femeie face un avort, se produce o ruptură în mintea și în inima ei. Cu toate că încearcă să uite de avort și să suprime amintirile, în cele din urmă ea se va confrunta cu realitatea că propriul ei copil a fost mutilat și omorât de avort. Negarea mea a durat 21 de ani. Când m-am confruntat în cele din urmă cu adevărul, am plâns incontrolabil timp de trei zile din adâncul sufletului meu.

Steven Ertelt “Despite Research, Planned Parenthood Doc Says Abortion Has No Complications” LifeNews.com

Riscul de perforare a uterului există chiar și atunci când doctorul este foarte profesionist

Într-o lucrare postată pe grupul Family Planning Associates, un grup de clinici de avort din California de Sud, sunt descrise următoarele riscuri:

„Este clar că și atunci când doctorul are înaltă calificare și multă experiență în dilatare și metode de extracție [avort], există un risc de perforare a uterului prin diferitele instrumente care sunt folosite.

… Cele mai frecvente probleme întâlnite la încetarea sarcinii precoce sunt infecția și avortul incomplet”.

Diane Monahan and Karen Sullivan–Ables “What to Know before You Choose… Abortion As Your Option” The Precious Feet People.

Un fost lucrător într-o clinică de avorturi lua droguri pentru a face față situațiilor

Nita Whitten, un fost lucrător într-o clinică de avorturi:

„Luam droguri când mă trezeam dimineața. Am făcut totul în viteză la locul de muncă. Am fumat marijuana și am băut o mulțime de alcool. Acesta a fost modul meu de a da ochii cu ce am făcut. A fost oribil să lucrez acolo și nu a existat nimic bun în asta.”

Continuă să citești Un fost lucrător într-o clinică de avorturi lua droguri pentru a face față situațiilor

Copiii simt că au frați care au fost avortați?

Theresa Tomeo a spus următoarea poveste care se referă la Dr. Philip Ney, un psiholog:

„În mod similar există efecte psihologice asupra fraților copiilor avortați. Dr. Philip Ney, un psiholog canadian, a studiat aceste efecte timp de decenii. El povestește despre o femeie care a venit pentru consilierea fetiței ei de 6 ani, care avea coșmaruri, uda patul și suferea de anxietate și izolare.

Continuă să citești Copiii simt că au frați care au fost avortați?

Este un fapt științific că viața începe de la concepție

„Fiecare embriolog uman din lume știe că viața noii ființe umane individuale începe la fertilizare. Nu este credință. Este un fapt științific.”

Ward Kischer, embriolog uman, University of Arizona

“You Can Stop Injustice” Human Life Alliance Supplement, 2010