Fiul meu s-a întristat la aflarea veştii despre avort

O femeie îşi aminteşte ziua în care le-a povestit copiilor ei despre avortul pe care îl făcuse:

„Acum trei sau cinci ani, cel mai mare şi cel mai mic dintre băieții mei erau aici cu noi de Crăciun. Nu țin minte cum a venit vorba şi despre avort. Parcă partenerul meu a spus atunci că el a trecut prin această experiență şi de aici a pornit discuția. Văzând că băieții sunt interesați de subiect am spus: <<Ei bine şi eu am făcut un avort.>> Apoi mi-am dat seama de faptul că ei nu ştiau nimic despre acest lucru. Cel mai afectat de această veste a părut fiul meu cel mic care avea atunci cam 23 de ani. Mai târziu în acea zi el mi-a spus: <<Mă simt foarte trist de când am aflat că aş fi putut să am un frate mai mic. Îți dai seama că puteam să fim patru copii nu doar trei…>> Pentru mine toți aceşti ani trecuseră fără să mă gândesc la asta. Acum când totul a ieşit la iveală  am un singur regret. Şi acela este faptul că le-am făcut băieților mei această mărturisire. Nu am ştiut că îi va afecta atât de tare, în special pe cel mai tânăr dintre ei…”

Sursă: Cara J. Marianna Abortion: A Collective Story (Westport, CT: Praeger, 2002) 51

O femeie încă suferă la 20 de ani după un avort

O femeie vorbeşte despre trauma unui avort:

„Oamenii cred că avortul reprezintă pur şi simplu repararea rapidă a unei greşeli sau a unui accident. Unii merg mai departe de atât şi cred că avortul este un lucru banal despre care nu află nimeni… Dar avortul doare… Întotdeauna are consecințe foarte grave. Această procedură aparent uşoară nu ucide doar copilul nenăscut, ci afectează şi chiar distruge întreaga viață a celor direct implicați. Mie avortul mi-a distrus căsnicia, m-a îndepărtat de familie şi de rude şi mi-a lăsat în suflet doar vină, ruşine şi autoblamare. Şi toate astea de mai bine de 20 de ani…”

Sursă: Cheryl Chew Make Me Your Choice (Shippensburg, PA: Destiny Image Publishers, 2006) 26

Medic ginecolog: nu realizăm câte persoane sunt rănite sau ucise de un avort

Monique Chireau, profesor la Universitatea de Medicină Duke şi medic în specialitatea „Obstretică şi Ginecologie” afirmă:

„Adevărul este că nici măcar noi nu ştim care este rata morbidității şi a mortalității prin avort în America deoarece datele existente în acest sens sunt incomplete. În ciuda faptului că avortul este conisderat o procedură non-invazivă adevărul este cu totul altul. Şi, cel mai important lucru este acela că este o procedură electivă. Nu are nicio legătură cu operațiile de cancer sau cu cele practicate pentru salvarea unei vieți.”

Sursă: EMILY BAZELON “THE POST-CLINIC ABORTION” New York Times Aug 31, 2014

O clinică de avorturi ascunde bebeluşii avortați sub „bucăți drăguțe de stambă”

Ellen Reich, care a realizat numeroase interviuri cu angajați ai clinicilor de avort, a aflat următoarea informație de la una dintre aceste persoane:

În clinica în care lucra ea, produşii de concepție eliminați erau păstrați în nişte sticle „acoperite cu bucăți drăguțe de stambă” pentru ca femeile să nu vadă din greşeală vreun picioruş sau vreo mânuță.

Sursă: Ellen Reich “An Insider’s Look into the Abortion Industry” („O privire în interiorul industriei avorturilor”) The American Feminist Fall/Winter 2016

Annette, o angajată a unei clinici povesteşte cum sunt „vândute” înteruperile de sarcină la şedințele de Planning Familial

Un articol al publicației „Feministele americane” spune povestea Annettei, o fostă angajată a unei clinici de Planning Familial:

„Cu multe ocazii, ea [Annette] a văzut femei care îşi exprimau îndoielile în ceea ce priveşte întreruperea sarcinii. Însă personalul clinicii încuraja avortul… Odată, Annette a asistat la întâlnirea dintre directorul clinicii şi o clientă. Femeia îi tot punea întrebări Annettei şi nu părea deloc sigură de decizia pe care urma să o ia. Ea tot repeta: <<Nu sunt chiar atât de sigură.>>

Atunci când Annette şi directorul au părăsit încăperea, cel din urmă le-a spus angajaților că totul este în regulă şi avortul poate avea loc. Annette atunci a îndrăznit să îl contrazică spunând că ea nu crede acelaşi lucru… Îndrăzneala ei a fost plătită atât de scump încât nu a mai avut curajul să îl contrazică ulterior.”

Mai târziu, la o altă întâlnire, Annette a spus:

„Am cumva o cotă de avorturi? Pentru că eu exact asta simt…”

Inițial, angajatorii ei au negat că ar exista o „cotă” de avorturi. Dar pe măsură ce ea nu ceda, ei au fost nevoiți să recunoască că pretențille clinicii erau de a vinde 40 de avorturi/zi.

 

Sursă: Ellen J. Reich “An Insider’s Look into the Abortion Industry,”  („O privire în interiorul industriei avorturilor”), The American Feminist Fall/Winter 2016.

Un tată spune povestea fiului său avortat pentru a convinge alte persoane să nu facă acelaşi gest

Patrick B Keefe este autorul unei cărți în care povesteşte modul în care el şi-a încurajat soția să întrerupă o sarcină în urmă cu 20 de ani. Acum, el îşi plânge fiul nenăscut şi vrea ca toată lumea să afle cât de dureros este un avort pentru un tată:

„Ea era însărcinată din nou, iar eu am reuşit să o conving să facă avort. A avut încredere în mine. Ştiam prea puține atunci despre efectul pe care acest gest îl va avea în viețile noastre… Şi despre modul în care mă va afecta pentru următorii 20 de ani…

Fără nicio teamă mi-am ucis fiul prin avort. În acel moment aceasta părea singura opțiune de luat în calcul. Însă tocmai această alegere ne-a adus multă durere şi suferință. Da, în exterior am reuşit să ascund tot ceea ce simțeam. Păream fericit. Dar de fapt eu mă gândesc la el în fiecare zi din viața mea. Abia acum, doar cu puterea pe care Dumnezeu mi-a dăruit-o, am putut să scriu toate aceste rânduri. Dacă mesajul meu este înțeles de doar câțiva oameni înseamnă că pierderea fiului meu nu a fost în zadar… Mă rog ca prin experiența morții fiului meu Luke să fie salvate cât mai multe vieți.”

Sursă: Patrick B Keefe „A Father Silent Cry: A Journey of Healing” („Plânsul unui tată: O călătorie spre vindecare”)- 2017

Un bebeluş mort şi intact este tocmai bun pentru a fi folosit în cercetare

Tia, bebeluşul avortat la 20 de săptămâni

Scriitoarea britanică Mary Kenny descrie în cartea sa „Avortul: Întreaga poveste” un avort medicamentos:

„Avortul efectuat prin intermediul prostaglandinelor reprezintă o experiență mult mai stresantă pentru femei. Procedura durează între 12 şi 36 de ore. Femeia se confruntă cu durerile şi contracțiile naşterii, ca mai apoi să aducă pe lume (uneori poate fi lăsată chiar să vadă totul) un bebeluş mort… Din punctul de vedere al unui laborator, naşterea unui produs de concepție intact este mult mai folositoare decât eliminarea unui făt pe bucăți. Produsul de concepție intact poate fi cercetat mult mai bine, iar în caz că acesta prezenta anomalii, informațiile obținute sunt cu mult mai prețioase.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 180 Kenny witnessed several prostaglandin abortions that day.

O femeie care a avortat un făt cu Sindrom Down îi mustră pe cei care susțin viața

Ruth Brandon, o femeie care a făcut o întrerupere de sarcină după o amniocenteză care tocmai demonstrase că fătul ei avea Sindromul Down, a scris următoarele rânduri în publicația „The Observer”:

„Ceea ce eu nu pot tolera este gândul că sunt oameni care şi-ar fi dorit să să mă împiedice să acționez așa cum am făcut-o. Îmi îngheață sângele în vene atunci când îmi privesc copilul normal, sănătos pe care l-am avut 16 luni mai târziu după avort şi când mă gândesc că în locul ei, aceşti oameni ar fi vrut să mă condamne să am un copil cu handicap…”

Autorul cărții care a citat acest pasaj spune:

„Acest articol a scos la iveală scrisori de la părinții unor copilaşi cu Sindromul Down care spun că acel copil cu handicap este o bucurie pentru ei.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 235-236

Avortul îi trezeşte unei femei sentimente neaşteptate

Mary Kenny, autoarea cărții „Avortul, întreaga poveste”, descrie următoarea întâmplare:

„Am o prietenă care este extraordinar de dură…este genul acela de persoană pe care parcă nu o impresionează nimic. La un moment dat ea a rămas însărcinată- am omis faptul că este o fire extrem de ambițioasă şi are un loc de muncă foarte bun. Aşadar nici nu îşi punea problema să păstreze sarcina. S-a dus la clinica de avorturi din Brighton şi a făcut avort imediat ce a aflat.

Mi-a povestit că a luat trenul spre Brighton gândindu-se „Oh, ce zi veselă voi avea la Brighton, voi face plajă, îmi voi pune o pălărie ridicolă pe cap şi voi face şi un avort”… Odată ajunsă la destinație a coborât şi brusc a început să realizeze că ceea ce urma să facă nu era ceva chiar atât de amuzant. Este ridicol, îşi spuse ea, dar cine vrea bebeluşi? Ei sunt pentru alte femei prostuțe, nu pentru mine. După procedură ea a devenit complet dărâmată de situație. A luat un taxi înapoi spre gară şi apoi a plâns tot drumul înapoi spre Londra. Pur şi simplu această experiență a atins în ea ceva care nici ea nu ştia că există. De fapt, acest lucru i-a zdrobit inima. Nici nu a bănuit vreodată că se va simți astfel. Mie mi-a spus despre asta de curând. Altfel, nimeni nu ar fi ştiut niciodată.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 287 – 288

Medic pro-avort: „Bebeluşul nu este încă dezvoltat”

-6 săptămâni de sarcină-

Dr. Roslyn Stephens, medic pro-avort, i-a spus unei paciente pe nume Leslie următoarea afirmație:

„Ştii că ai doar 6 săptămâni de sarcină, iar acesta, fătul, este doar ceva micuț, nu este încă dezvoltat.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 172

Însă ştiința demonstrează contrariul: la 6 săptămâni de la concepție embrionului îi bate inimioara şi prezintă semne de activitate cerebrală (unde cerebrale)…