Știința confirmă că viața începe chiar din momentul fecundării (1)

Comunitatea științifică continuă să aducă dovezi pentru a demonstra că viața începe încă din momentul concepției (fecundării).
În ultima ediție a tratatului „Dezvoltarea umană: Noțiuni clinice de embriologie” (The Developing Human: Clinically Oriented Embryology), profesorii Keith Moore, TVN Persaud și Mark Torchia au adus lămuriri importante în ceea ce privește dezvoltarea persoanei umane, fără a se depărta deloc de ceea ce înseamnă cu adevărat începutul unei vieți. Iată în continuare șase citate sugestive privind dezvoltarea fetală:
„Dezvoltarea umană este un proces continuu care începe din momentul fecundării unui ovocit provenit de la o femeie de către un spermatozoid provenit de la un bărbat.”
„Dezvoltarea umană începe în momentul fecundării, atunci când un ovocit fuzionează cu un spermatozoid, formând astfel o singură celulă, zigotul.”
„Toate structurile principale ale organismului uman se formează între săptămânile 4 și 8 de sarcină.”
„Mugurii membrelor superioare pot fi recunoscuți în zilele 26 sau 27 de sarcină sub forma unor mici umflături situate la nivelul pereților ventrolaterali ai organismului uman.”

„În săptămâna a 6-a, embrionii fac mișcări spontane, precum cele ale trunchiului sau ale membrelor în curs de dezvoltare.”

„La sfârșitul acestei săptămâni (săptămâna 8), embrionul prezintă toate caracteristicile umane distincte, deși în continuare capul reprezintă aproximativ jumătate din mărimea acestuia.”
Aceste citate subliniază încă odată faptul că fiecare ființă umană este unică și este o persoană vie încă din stadiile precoce ale dezvoltării sale.

Sursă: http://www.liveactionnews.org/science-confirms-that-human-life-begins-at-fertilization/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *