Mărturia Dr. Shirley Bond, angajată a unei clinici de avorturi

Dr. Shirley Bond, anestezistă la o clinică de avorturi mărturiseşte:

„Cred că sprijinul privind adopția lipseşte total- este ca şi inexistent. Uneori adopția este indicată, dar într-un mod negativ- ceva de genul <<Nu cred că îți doreşti să dai spre adopție acest copil>>. Sau <<Te-ai gândit la adopție?>> Aşadar cam la asta se rezumă consilierea privind această decizie.”

Dr. Bond intră chiar în esența problemei şi afirmă:

„Mare parte din consilierea femeilor însărcinate este realizată de oameni pro-avort. Astfel, consilierea devine una îndreptată spre întreruperea sarcinii. Nu cred că sunt suficienți oameni în jurul nostru care să ştie despre adopție, aşadar şansele femeilor de a beneficia de o astfel de consiliere sunt reduse de la bun început. Cred că întregul procedeu privind adopția este greşit în această țară. Este negativ…

Adopția nu este la modă, dar avortul da. Te poți aşeza să bei un ceai cu o femeie care îți va spune foarte senin că a făcut un avort şi nimeni nu o va judeca în niciun fel. În schimb, dacă aceeaşi femeie îți va spune că şi-a dat copilul spre adopție, oamenii vor fi de-a dreptul şocați. <<Ce lucru oribil ai făcut!>> va fi răspunsul lor.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 88-89