Sindromul post-avort

Începerea vieţii umane din momentul concepţiei este dovedită ştiinţific. Aparatele ecografice tot mai performante din zilele noastre permit confirmarea vieţii intrauterine prin evidenţierea acesteia şi posibilitatea de a asculta bătăile ritmice ale inimii încă de la 5-6 săptămâni de sarcină, iar mama îşi poate vedea micul copilaş în dezvoltarea lui pe ecranul ecografului.

Avortul este un act violent îngrozitor, iar consecinţele lui sunt mult mai ample decât ne-am putea imagina. Pe lângă distrugerea fiinţei umane lipsite de apărare, consecinţele se răsfrâng asupra femeii, sindromul post-avort fiind des întâlnit în cazul acestora.

Câteva dintre simptomele sindromului post-avort sunt reprezentate de:

  • Simptome similare unui şoc psihic apărut după un accident
  • Tulburări de somn, scăderea capacităţii de concentrare, plâns necontrolat, tristeţe, durere interioară, depresii, sentiment de vinovăţie
  • Reacţii emoţionale puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirea unui nou-născut, manifestate prin crize nervoase, teamă, furie
  • Inhibarea vieţii emoţionale, tulburări grave ale aprecierii de sine, neîncredere în sine şi în cei din jur, izolare socială
  • Întreruperea comunicării în cuplu, distrugerea relaţiei cu partenerul, diverse tulburări sexuale
  • Abuz de medicamente, alcool, droguri
  • Tendinţă la suicid
  • Alte simptome

Sursă: https://medicinanonnocere.wordpress.com/2015/03/21/scrisoarea-unui-medic-obstetrician-ginecolog-pro-life/