O femeie îşi aminteşte ziua în care le-a povestit copiilor ei despre avortul pe care îl făcuse:
„Acum trei sau cinci ani, cel mai mare şi cel mai mic dintre băieții mei erau aici cu noi de Crăciun. Nu țin minte cum a venit vorba şi despre avort. Parcă partenerul meu a spus atunci că el a trecut prin această experiență şi de aici a pornit discuția. Văzând că băieții sunt interesați de subiect am spus: <<Ei bine şi eu am făcut un avort.>> Apoi mi-am dat seama de faptul că ei nu ştiau nimic despre acest lucru. Cel mai afectat de această veste a părut fiul meu cel mic care avea atunci cam 23 de ani. Mai târziu în acea zi el mi-a spus: <<Mă simt foarte trist de când am aflat că aş fi putut să am un frate mai mic. Îți dai seama că puteam să fim patru copii nu doar trei…>> Pentru mine toți aceşti ani trecuseră fără să mă gândesc la asta. Acum când totul a ieşit la iveală am un singur regret. Şi acela este faptul că le-am făcut băieților mei această mărturisire. Nu am ştiut că îi va afecta atât de tare, în special pe cel mai tânăr dintre ei…”
Sursă: Cara J. Marianna Abortion: A Collective Story (Westport, CT: Praeger, 2002) 51
