Etichetă: traumă

„Micuța fantom㔺i ambivalența post-avort

O femeie care făcuse o întrerupere de sarcină i-a povestit unui scriitor „pro-choice”:

„Nu există nicio îndoială, atunci când am rămas însărcinată acea viață era chiar acolo în uterul meu. Lăsat să se dezvolte, acel mănunchi de celule ar fi devenit un bebeluş. Procesul deja începuse, iar eu am ales să îi pun capăt… Pe măsură ce data avortului se apropia, atitudinea mea contradictorie creştea tot mai mult. Era practic o ambivalență care s-a transformat după procedură în vină şi durere. Aceste sentimente nu au încetat mult timp după aceea. <<Micuța fantomă>> m-a vânat timp de şase luni, apoi a dispărut. După aceea chiar pot spune că i-am simțit puțin lipsa. Dar văzându-mi copilul cum creşte şi cum îmi consumă din ce în ce mai mult timp şi energie realizez că un al doilea copil ar fi fost mai degrabă ceva negativ.”

La sfârşitul citatului ea pare să conştientizeze avortul şi pare mulțumită de decizia sa. Dar ea ştie şi faptul că odată cu această procedură a curmat o viață, iar acest lucru o va bântui cu siguranță şi în viitor. „Micuța fantomă” se poate reîntoarce oricând…

De asemenea, atunci când foloseşte expresia „mănunchi de celule” ea subestimează dezvoltarea copilului său- în momentul avortului, ținând cont de faptul că avorturile chirurgicale nu se făceau mai devreme de 7 săptămâni şi avorturile medicamentoase nu erau disponibile, fătul arăta cel mai probabil la fel ca în poza de mai sus…

Surse:

  1. Linda Bird Francke,The Ambivalence of Abortion (New York: Random House, 1978), quoted in Family Circle, January 27, 1978, p.57.
  2. clinicquotes.com

Angajat al unei clinici de avort: „era sânge şi urină peste tot”

Un fost angajat al unei clinici de avort descrie în revista „National Review” priveliştea pe care el era nevoit să o vadă zi de zi la locul de muncă:

„…uneori sângele şi urina erau împrăştiate peste tot… Erau atât de mulți pacienți încât medicii erau nevoiți să păşească peste ei. Pacienta care a născut în fața mea stătea întinsă pe podea cu capul lângă una dintre uşi. Ţipa încontinuu şi se ruga la Dumnezeu să o ajute.”

Sursă: “Complete Disregard” National Review  11-23-98

De menționat faptul că această clinică funcționa cu acte în regulă.

O adolescentă care tocmai se pregătea să facă un avort mărturiseşte: „Părea o ființă umană acolo”

10 săptămâni de sarcină

O adolescentă de 18 ani a fost intervievată chiar înainte de a face un avort:

R: Când crezi că devine o ființă umană?

A: „Ei bine, acest lucru se întâmplă chiar în momentul concepției şi este foarte dificil pentru mine acum deoarece am început să mă gândesc la el ca la o ființă umană, ştiu că cel mai probabil acum este dezvoltat aproape complet şi mă simt foarte tristă gândindu-mă la toate acestea. Bănuiesc că sunt foarte egoistă. Pur şi simplu nu vreau să ştie nimeni despre asta. Există o presiune socială foarte mare… Aşadar, aceasta pare cea mai simplă cale de ieşire din această problemă, singura modalitate prin care nimeni să nu afle, să scap de el înainte de a se dezvolta şi mai mult… Off, sunt foarte supărată deoarece această decizie nu se potriveşte principiilor mele, adică nu aş face acest lucru dacă nu aş avea un motiv foarte puternic să o fac, deoarece seamănă atât de mult cu o ființă umană. Cred că ar fi foarte rău să-l păstrez. Ei bine nu chiar atât de rău, dar nici bine nu este sigur… pentru că ar deveni pentru mine o povară în a-mi face o carieră… Este păcat că s-a întâmplat şi voi face tot posibilul să nu se mai întâmple vreodată.”

Sursă: Judith G. Smetana Concepts of Self and Morality: Women’s Reasoning about Abortion (New York: Praeger Special Studies, 1982) 67-68

Sursă foto: https://www.babycenter.com/6_your-pregnancy-10-weeks_1099.bc

Soțul insistă ca ea să facă avort, iar soția regretă ulterior decizia de a-l asculta

„Eram căsătorită cu bărbatul pe care îl iubeam. Nu mă pot plânge din cauza sărăciei deoarece am fost săracă până de curând. Ştiam că mama lui şi mama mea ar fi făcut cu siguranță tot posibilul să ne ajute, iar ceilalți oameni ne-ar fi ajutat cu diverse lucruri şi astfel ne-am fi descurcat. Despre asta este viața până la urmă…”

În ciuda acestor lucruri, soțul ei a insistat ca ea să facă avort.

„Am vorbit despre această experiență ulterior, atunci când tot el era cel foarte nervos. <<Mă bucur că ai trecut peste această experiență, fără a avea habar despre ceea ce ai făcut cu adevărat [îi spune ea soțului]. Nici nu îți poți imagina ceea ce mi-ai cerut să fac… Eu va trebui să trăiesc toată viața cu această traumă, iar tu nu ai habar despre ce am făcut eu atunci… Mi-a luat ani întregi ca să reuşesc să mă împac cât de cât cu ceea ce am făcut.>>”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 67-68

O femeie aparent detaşată în privința avortului pe care îl făcuse izbucneşte brusc în lacrimi

Mary Kenny, povesteşte în cartea sa „Povestea întreagă”:

„În timp ce Gina Newson îşi pregătea programul pentru apariția la postul de televiziune Channel 4, a întâlnit o femeie care părea extrem de calmă în legătura cu avortul pe care îl făcuse. Femeia părea să reprezinte un adevărat model de reacție pozitivă. Ea avea deja doi copii şi nu îşi mai dorea alții. Aproape că uitase de avort. Pentru discuția cu Gina Newson şi-a pregătit însă un vechi jurnal personal unde erau trecute toate detaliile acestei experiențe. <<Am dus copiii la şcoală>>, notase aceasta. <<Am lăsat maşina în garaj. Apoi am mers la clinică pentru întreruperea sarcinii>>. În timp ce recitea aceste rânduri din agenda ei atât de bine organizată, femeia a izbucnit brusc în lacrimi. Şi apoi a plâns timp îndelungat.

Nimeni nu ştie care sunt cu adevărat consecințele avortului. Acesta include şi femeia, care de fapt este cea mai implicată.”

Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 34

Rezultatele unui studiu privind lipsa de informare asupra dezvoltării fetale şi a avortului (1)

În cadrul unui studiu, Beckie, o fată de numai 15 ani care a făcut un avort încearcă să explice de ce a luat această decizie:

Q: Din ce lună de viață intrauterină crezi că fătul devine o ființă umană?

A: Trei luni.

Q: Ce anume îl face să devină o ființă umană la acea vârstă?

A: Păi cred că momentul când inima lui începe să bată… Da, asta cred, când inima lui începe să bată, pentru că pornind de la inimă funcționează toate celelalte organe. Şi cred că acest lucru începe în jurul vârstei de 3 luni. Două luni şi jumătate-trei…după această vârstă consider avortul o crimă, dar înainte de asta nu e aşa, ştii şi tu asta…

Inima fătului nu începe să bată la 3 luni, ci la 3 săptămâni, chiar şi mai devreme conform altor oameni de ştiință. Puteți vedea aici (a baby’s heart beating 4 weeks) cum bate inima fătului în uter. Iată cum lipsa de informare a lui Beckie privind dezvoltarea fetală a determinat-o să facă un avort.

Sursă: Judith G. Smetana Concepts of Self and Morality: Women’s Reasoning about Abortion (New York: Praeger Special Studies, 1982)

Cuvintele pe care le-a auzit o femeie imediat după ce a făcut un avort: „Al tău a fost fetiță sau băiețel?”

O femeie care tocmai făcuse un avort descrie o întâmplare din camera în care se recuperau femeile după procedură:

„După ce procedura s-a terminat, am fost dusă într-o altă cameră unde mi s-a spus să mai rămân puțin pentru a-mi reveni. Acolo erau mai multe tinere care stăteau aşezate pe câteva scaune. Una dintre acestea, care nu părea să aibe mai mult de 16 ani, m-a întrebat deodată, <<Al tău a fost fetiță sau băiețel?>>. Am rămas şocată! Ce vroia să spună? Eu ştiam că acesta nu era un copil ! Nu era încă un copil !”

Sursă: Barbara Horak Real Abortion Stories: The Hurting and the Healing (El Paso, Texas: Strive for the Best Publishing, 2007) 80 – 81

Marleen, o fostă angajată a unei clinici de avort

Marleen a lucrat într-un spital în cadrul cărui se efectuau şi avorturi. Acum, după 30 de ani, ea îşi spune povestea:

„Soțul meu era medic rezident la Spitalul din Oakland şi astfel eu am putut primi <<slujba visurilor mele>>. Eram o mare susținătoare a avorturilor şi în sfârşit puteam să fiu parte în mod practic din această procedură.

Am fost angajată ca asistentă medicală în clinica unde se făceau avorturile în lună mare de sarcină. Aproximativ 30 de zile m-am familiarizat cu noul loc de muncă facând doar ture de zi. Aveam voie să asist medicul în timpul procedurii, să injectez medicamente fătului, etc. În timpul turelor de zi nu am văzut niciodată începutul efectiv al contracțiilor sau finalizarea procedurii. Nu m-am simțit confortabil datorită acestui lucru, dar m-am  gândit că totuşi sunt la început şi probabil am nevoie de mai multă experiență.

Într-o seară, o fată a avut mari probleme. Eu eram acolo cu doctorul. Deşi el scrisese în foaia de observație că fătul avea 15 săptămâni eu ştiam că de fapt avea 30 de săptămâni. Acest lucru se întâmpla destul de des, dar nimeni nu spunea nimic.

Atunci când ea a dat naştere copilaşului (din punctul meu de vedere arăta ca un făt la termen), acesta era în viață şi plângea. Medicul mi-a spus atunci <<Pune-l într-o cameră şi închide usa. Nu intra acolo până dimineața când se schimbă tura.>> Am luat imediat bebeluşul, l-am înfăşat şi l-am pus în cameră. Apoi am început imediat să sun la toate spitalele din jur (împotriva dorinței medicului) în speranța că voi găsi pe cineva care să îl preia. Însă nimeni nu vroia să facă acest lucru motivând că nu era viabil. Am petrecut multe ore încercând să îl ajut. Vroiam doar să plec din acel loc, dar ştiam că nu pot lăsa ceilalți pacienți fără niciun ajutor în plină noapte. Chiar şi în ziua de azi îmi răsună în minte plânsul acelui copilaş…

Mi-aş  dori ca alte persoane care promovează avortul, în special cel în lună mare de sarcină, să treacă prin ceea ce am trecut eu…  A doua zi după întâmplare mi-am dat demisia fără să stau pe gânduri şi m-am angajat în alt spital în clinica de pediatrie.”

Sursă: Sarah Terzo ““Nurse quits abortion industry after baby born alive is left to die” Live Action April 10, 2014