Un studiu privind avortul povesteşte despre o femeie care a făcut o întrerupere de sarcină deoarece dorea să trăiască o viața liberă alături de prietenul ei şi să navigheze împreună cu acesta. Gail, 26 de ani, mărturiseşte:
„Mi-a fost foarte uşor să iau decizia aceasta deoarece pur şi simplu nu vroiam să fiu însărcinată. Nu îmi place să stau acasă să gătesc toată ziua şi să am grijă de un copil; acest lucru mă irită. Prietenul meu este student şi nu lucrează. Avem toate aceste planuri privind călătoriile şi diverse alte activități: navigația, construcția unei ambarcațiuni, etc. Poate în câțiva ani să îmi doresc un copil, dar în niciun caz acum. Aşadar, când am aflat că sunt însărcinată, decizia era deja luată demult.”
Autorul articolului spune:
„Gail a susținut în timpul interviului că fătul nu devine o ființă umană până nu începe să aibe o formă de om.”
Însă, la doar 7 săptămâni fătul seamănă foarte bine cu o ființă umană…
Sursă: Judith G. Smetana Concepts of Self and Morality: Women’s Reasoning about Abortion (New York: Praeger Special Studies, 1982) 74
O femeie şi-a împărtăşit povestea pe Facebook, pe data de 21.05.2017:
„Atunci când mama mea a rămas însărcinată, medicii i-au spus că bebeluşul ei are Sindromul Down, iar ea a fost pur şi simplu devastată de această veste. Chiar dacă ea şi tatăl meu încercau de ani de zile să aibe încă un copil, medicii i-au recomandat să facă o întrerupere de sarcină în caz că nu vroiau un copil cu dizabilități. La început ea a fost de acord cu avortul, însă ulterior s-a ataşat de pruncul pe care îl purta în pântece şi a refuzat această idee. 3 săptămâni mai târziu, mama a primit un telefon prin care i se comunica că rezultatele testului ei fuseseră amestecate cu ale altei paciente, aşadar fătul nu avea Sindromul Down.
Am fost fericită, tristă şi furioasă în acelaşi timp. Eram fericită pentru mama mea dar tristă pentru cealaltă familie şi furioasă pe cei de la clinică pentru o astfel de greşeală. Daca mama mea întrerupea sarcina şi ulterior primea această veste, întreaga ei viață s-ar fi ruinat…”
Deşi dreptul la viață al copiilor cu malformații nu poate fi constestat, există şi cazuri în care testele pot greşi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul descris anterior.
Juanita Cuevas, care lucrează ca asistentă medicală la Clinica de planificare familială din sudul oraşului Sacremento, şi-ar dori ca fiica ei în vârstă de 14 ani să poată face un avort fără a-i cere ei permisiunea.
Articolul original povesteşte:
O fată din Sacremento a cărei mamă lucrează o la clinică de Planificare Familială nu a fost nevoită niciodată până acum să caute o clinică de avorturi. Dar spune că dacă ar rămâne însărcinată şi-ar dori un loc sigur unde să primească consiliere şi poate chiar o operație pentru îndepărtarea sarcinii, fără ca mama ei să ştie acest lucru.
Fiica, Priscilla Chavez, afirmă:
„Nu ştiu”, spunea ea. „Chiar dacă mama este angajată a unei clinici de Planificare Familială nu cred că aş apela la ea deoarece mi-ar fi teamă de posibila ei reacție negativă.”
Însă mama ei nu ar avea nicio problemă în acest sens şi îşi doreşte doar ca fiica ei să aibe un loc sigur unde să meargă în caz că rămâne însărcinată.
„Acesta este dreptul unei femei”, spunea ea. „Eu înțeleg că o fată de 14 ani nu este o femeie, însă dreptul tot al ei rămâne.”
Aceste interviu pare însă interpretabil. Oare mama chiar ar fi de acord în realitate ca fiica ei să ia o decizie atât de importantă de una singură?
O femeie în vârstă de 21 de ani rămâne însărcinată, însă problemele de sănătate ale soțului său o detemină să ia decizia de a întrerupe sarcina.
„Acum 3 ani, iubitul meu Darren a fost diagnosticat cu cancer testicular. Deşi radioterapia i-a salvat viața, i s-a spus că aceasta i-ar putea cauza grave probleme de fertilitate. A fost avertizat că viitorul său copil s-ar putea naşte cu malformații, iar mama acestuia ar putea avea şi ea probleme în timpul sarcinii.
A fost îngrozitor să fim atât de speriați de un lucru pe care eu şi prietenul meu ni l-am fi dorit enorm în alte circumstanțe. Toată lumea din jurul nostru ne prezenta avortul drept singura opțiune pe care o aveam, aşa că m-am programat la o clinică pentru întreruperea sarcinii.
Atunci când am ajuns la clinică, eu şi Darren nu am putut să nu observăm un autobuz foarte mare aflat în parcarea clinicii. Acesta promova ecografii şi teste de sarcină gratuite. Am devenit curioasă mai ales că ştiam că va trebui să fac o ecografie înainte de avort, aşa că am intrat în autobuz.”
Autobuzul Stork era parcat în afara clinicii. Inițiativa aparținea unor tineri pro viață care sperau să salveze cât mai mulți copilaşi înainte ca mamele lor să facă avort.
„I-am explicat situația noastră asistentei medicale din autobuz. A ascultat temerile și preocupările noastre cu o simpatie profundă.
M-am întins pe un scaun din piele înclinat, iar asistenta a început ecografia. Habar nu aveam că am deja 18 săptămâni de sarcină. Fătul se mişca şi tot îşi flutura mâinile spre noi ! Asistenta a spus că bebeluşul părea perfect sănătos. Eu şi Darren am început imediat să plângem.
Suntem atât de recunoscători că am ales să facem ecografia în Autobuzul Stork. Dacă nu făceam acest lucru existau şanse mari să nu aflăm niciodată că bebeluşul nostru este sănătos. Am realizat atunci că nu putem lăsa încercările din trecut să ne definească viitorul. Peste mai puțin de o lună vom deveni o familie completă cu 3 membri. Abia aşteptăm!”
O adolescentă de 18 ani a fost intervievată chiar înainte de a face un avort:
R: Când crezi că devine o ființă umană?
A: „Ei bine, acest lucru se întâmplă chiar în momentul concepției şi este foarte dificil pentru mine acum deoarece am început să mă gândesc la el ca la o ființă umană, ştiu că cel mai probabil acum este dezvoltat aproape complet şi mă simt foarte tristă gândindu-mă la toate acestea. Bănuiesc că sunt foarte egoistă. Pur şi simplu nu vreau să ştie nimeni despre asta. Există o presiune socială foarte mare… Aşadar, aceasta pare cea mai simplă cale de ieşire din această problemă, singura modalitate prin care nimeni să nu afle, să scap de el înainte de a se dezvolta şi mai mult… Off, sunt foarte supărată deoarece această decizie nu se potriveşte principiilor mele, adică nu aş face acest lucru dacă nu aş avea un motiv foarte puternic să o fac, deoarece seamănă atât de mult cu o ființă umană. Cred că ar fi foarte rău să-l păstrez. Ei bine nu chiar atât de rău, dar nici bine nu este sigur… pentru că ar deveni pentru mine o povară în a-mi face o carieră… Este păcat că s-a întâmplat şi voi face tot posibilul să nu se mai întâmple vreodată.”
Sursă: Judith G. Smetana Concepts of Self and Morality: Women’s Reasoning about Abortion (New York: Praeger Special Studies, 1982) 67-68
Mary Kenny, autoarea cărții „Avortul: Întreaga poveste” povesteşte următoarea întâmplare:
„Una dintre femeile pe care le-am intervievat încercase să comunice cu fătul din pântecele ei… Dar acesta nu i-a răspuns. Refuzul acestuia de a comunica cu ea a determinat-o să decidă întreruperea sarcinii. Dacă fătul ar fi <<vorbit>> cu ea ar fi păstrat sarcina.”
Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 59
„Eram căsătorită cu bărbatul pe care îl iubeam. Nu mă pot plânge din cauza sărăciei deoarece am fost săracă până de curând. Ştiam că mama lui şi mama mea ar fi făcut cu siguranță tot posibilul să ne ajute, iar ceilalți oameni ne-ar fi ajutat cu diverse lucruri şi astfel ne-am fi descurcat. Despre asta este viața până la urmă…”
În ciuda acestor lucruri, soțul ei a insistat ca ea să facă avort.
„Am vorbit despre această experiență ulterior, atunci când tot el era cel foarte nervos. <<Mă bucur că ai trecut peste această experiență, fără a avea habar despre ceea ce ai făcut cu adevărat [îi spune ea soțului]. Nici nu îți poți imagina ceea ce mi-ai cerut să fac… Eu va trebui să trăiesc toată viața cu această traumă, iar tu nu ai habar despre ce am făcut eu atunci… Mi-a luat ani întregi ca să reuşesc să mă împac cât de cât cu ceea ce am făcut.>>”
Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 67-68
Mary Kenny, povesteşte în cartea sa „Povestea întreagă”:
„În timp ce Gina Newson îşi pregătea programul pentru apariția la postul de televiziune Channel 4, a întâlnit o femeie care părea extrem de calmă în legătura cu avortul pe care îl făcuse. Femeia părea să reprezinte un adevărat model de reacție pozitivă. Ea avea deja doi copii şi nu îşi mai dorea alții. Aproape că uitase de avort. Pentru discuția cu Gina Newson şi-a pregătit însă un vechi jurnal personal unde erau trecute toate detaliile acestei experiențe. <<Am dus copiii la şcoală>>, notase aceasta. <<Am lăsat maşina în garaj. Apoi am mers la clinică pentru întreruperea sarcinii>>. În timp ce recitea aceste rânduri din agenda ei atât de bine organizată, femeia a izbucnit brusc în lacrimi. Şi apoi a plâns timp îndelungat.
Nimeni nu ştie care sunt cu adevărat consecințele avortului. Acesta include şi femeia, care de fapt este cea mai implicată.”
Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 34
Mary Kenny descrie experiența sa ca martor al unui avort efectuat în lună mare de sarcină.
Prima dată ea a mers în Camera de Gardă a Clinicii, unde medicii îşi începeau obişnuita zi de lucru.
„Sala de operații era una curată, dotată corespunzător, iar atmosfera era liniştită. Mai mulți tineri medici echipați corespunzător [sălii de operație] stăteau în picioare, iar când am intrat ei vorbeau încântați despre scorurile de la cricket. Nu găseai niciun indiciu al întâmplărilor pe viață şi pe moarte care se petreceau aici. Părea doar o zi obişnuită într-o banală sală de operații.”
Apoi, ea descrie experiența propriu-zisă:
„Procedura a început. Aproximativ jumătate de litru de lichid amniotic se revărsa din trupul femeii pe măsură ce dilatatoarele au fost introduse. Inima a fost extrasă prima şi odată cu ea şi ultima şansă la viață a fătului. Dr. Paintin este cel care efectua acest avort. Forcepsul a intrat din nou în uter, de data aceasta mai puternic. Lichidul amniotic şi sângele continuau să curgă în vasul aflat sub masa de operații. După o mişcare mai susținută el a început să extragă restul fătului. Mai întâi un braț, perfect format, şi o mânuță, cu degețele încrețite. Aşa a fost scos primul membru. Apoi, două picioare s-au alăturat acestuia în castron. Dr. Paintin lucra în continuare. Astfel, au apărut intestinele, creierul, ficatul şi plămânii. Ultimul extras, şi cel mai dificil dintre toate a fost craniul. Pielea era ruptă şi nu mai rămăsese nimic altceva decât cutia craniană. După ce toate părțile fetale au fost înlăturate, a urmat aspirarea evetualelor resturi rămase.”
-Făt de 20 de săptămâni. Mărturia de mai sus se referă la un făt mai mare decât acesta-
În continuare medicii nu păreau conştienți de oribila crimă pe care o săvârşeau:
„Bărbații nu păreau să fie deranjați de actul pe care tocmai îl săvârşeau şi nu arătau niciun semn de îngrijorare… În ansamblu, în sală domnea o vagă atmosferă de eliberare, mai trecuse o zi de muncă. Sentimentul de uşurare era atât de puternic încât Dr. Paintin a vorbit cu mine foarte detaşat, am bârfit împreună şi a făcut chiar şi o glumă…”
Sursă: Mary Kenny Abortion: The Whole Story (London: Quartet Books, 1986) 154, 156, 158-159
Brenda Pratt-Shaffer, o angajată a unei clinici de avorturi care a îngrijit o adolescentă după procedură mărturiseşte:
„Unul dintre lucrurile care m-au supărat cu adevărat în acea zi [la clinica de avort] a fost venirea unei fete de 15 ani care urma să facă a 3-a întrerupere de sarcină. Părinții ei habar nu aveau că ea este acolo. A râs tot timpul cât s-a aflat în clinică. Mă tot întrebam dacă acesta este un râs nervos sau chiar nu îi păsa de ceea ce urma să facă… Nu îmi puteam lua gândul de la fiica mea de 15 ani care a vrut să îşi pună cercei în urechi, iar eu a trebuit să semnez pentru asta. Iar în fața mea se afla o tânără de aceeaşi vârstă, care urma să facă această procedură îngrozitoare a 3-a oară fără ca părinții să bănuiască ceva.”
Surse: Brenda Pratt-Shafer, David Shafer What the Nurse Saw: Eyewitness to Abortion (Mustang, Oklahoma: Tate Publishing & Enterprise, LLC, 2016) 27; http://clinicquotes.com/teenager-had-3-abortions-parents-never-knew/
